Ruben Amorim, reacție necontrolată după înfrângerea lui Manchester United cu Brighton: a spart un televizor în vestiar
Ruben Amorim, tehnicianul celor de la Manchester United, s-a dezlănțuit la capătul ultimului meci de Premier League, disputat pe Old Trafford și pierdut de echipa sa împotriva lui Brighton, scor 1-3. Potrivit surselor The Athletic, la scurt timp după eșec, antrenorul portughez nu și-a putut stăpâni nervii și a spart un televizor din vestiarul "diavolilor".
Ruben Amorim
Credit imagine: Getty Images
Manchester United a înregistrat un nou eșec în Premier League, duminică, pe teren propriu, în compania lui Brighton, scor 1-3. "Diavolii" au ajuns la patru înfrângeri în ultimele 6 partide disputate în campionatul englez, iar atmosfera din vestiarul de pe Old Trafford continuă să rămână una tensionată.
Cel mai relevant exemplu în acest sens este dat de reacția lui Ruben Amorim, tehnicianul portughez al lui Man. United. Pe lângă discursul extrem de dur pe care l-a avut la capătul eșecului cu formația antrenată de Fabian Hurzeler, lusitanul se pare că a avut parte de o cădere psihică după ultima partidă disputată.
Potrivit surselor The Athletic, mai multe persoane din anturajul clubului au dezvăluit că Amorim a fost "un car de nervi" în vestiar, acest lucru putând fi observat prin intermediul gestului pe care l-a avut la scurt timp după meci, prin care a spart un televizor de față cu elevii săi.
Amorim, cunoscut în general pentru faptul că rămâne tăcut după finalul celor 90 de minute, nu s-a putut abține de această dată. Reacția sa a fost stârnită de nemulțumirea pe care a avut-o cu privire la elevii săi, care nu au respectat planul tactic în confruntarea cu Brighton, lucru care a condus la un nou eșec în Premier League.
Ruben Amorim, discurs extrem de dur, după Manchester United - Brighton 1-3
Ultimele evoluții sunt de-a dreptul îngrijorătoare pentru fanii lui United, echipa aflându-se pe locul 13, la fel de aproape de zona retrogradării ca de primele opt locuri, cu 26 de puncte din 22 de meciuri. Cea mai slabă clasare a lor în era Premier League a fost sezonul trecut, când au terminat pe locul opt.
"Imaginați-vă cum este pentru un fan al lui Manchester United. Imaginați-vă cum este pentru mine", a spus Amorim pentru Sky Sports. "Avem un nou antrenor care pierde mai mult decât precedentul antrenor (Erik ten Hag). Sunt pe deplin conștient de asta. (Dar) nu voi schimba, indiferent de situație. Știu că putem reuși, dar trebuie să supraviețuim acestui moment. Pentru că nu sunt naiv și știu că trebuie să supraviețuim acum. Suntem, poate, cea mai slabă echipă din istoria lui Manchester United. Știu că vreți titluri, dar spun asta pentru că trebuie să recunoaștem și să schimbăm asta. Iată, aveți titlurile voastre".
Amorim a sugerat că echipa va avea parte de și mai multă suferință până la finalul sezonului, pregătindu-se să primească vizita celor de la Rangers în Europa League joi, înainte de a se deplasa la Fulham pentru următorul meci din Premier League, duminică: "Nu voi schimba modul în care văd jocul, sunt clar în privința asta", a spus el: "Jucătorii vor suferi, fanii vor suferi, îmi pare rău. Am un singur mod de a face lucrurile, dar trebuie să supraviețuim acestui moment. Este foarte clar pentru toată lumea ce vom face (din punct de vedere tactic)".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-b3afa878-c655-472d-8a13-e140557abd0e-68-310-310.jpeg)