Salah a încercat să-l oprească pe Slot să facă a 6-a schimbare la Liverpool! Situație confuză la meciul cu Southampton
Liverpool s-a impus cu 3-1 în fața lui Southampton, într-o partidă din etapa a 29-a din Premier League. Meciul a fost unul atipic, ambele echipe realizând câte 6 schimbări datorită unei reguli mai puțin știute, care l-a făcut pe Mohamed Salah să reacționeze și să-l atenționeze pe Arne Slot pe finalul meciului.
Mohamed Salah și Arne Slot.
Credit imagine: Getty Images
Mohamed Salah a fost din nou decisiv pentru Liverpool în Premier League. "Dubla" din penalty a egipteanului a adus victoria "cormoranilor" cu două goluri din penalty în fața "lanternei roșii" Southampton, pe Anfield, scor 3-1.
Liverpool a fost condusă la pauză și a fost nevoită să lupte pentru a întoarce scorul, reușind cu brio acest lucru, după pauză. Darwin Nunez și Salah au adus cele 3 puncte trupei de pe Merseyside, care se apropie cu pași repezi de titlul cu numărul 20 din istorie.
Un eveniment din meci a atras atenția mai multor specialiști sau jucători, după ce ambele echipe au realizat câte 6 schimbări. În mod normal, antrenorul oricărei grupări are dreptul la un maxim de 5 înlocuiri în timpul unei partide. Totuși, în duelul de sâmbătă s-a produs o excepție, după ce Jan Bednarek a suferit o comoție și a fost schimbat în urma unei lovituri la cap.
Regulamentul notează că fotbaliștii care prezintă simptome de comoție să fie scoși de pe teren, iar înlocuirea acestora să nu se contabilizeze. Altfel spus, se poate ajunge la un număr de 6 schimbări ale unei formații în cazul în care o astfel de situație apare în timpul unui meci.
Echipa adversă primește și ea o schimbare bonus, astfel că ambele formații au ajuns să facă 6 modificări în meciul de sâmbătă după amiază. O astfel de situație a avut loc chiar în prima etapă din acest sezon, la meciul dintre Tottenham și Leicester.
Liverpool îi introdusese deja pe teren pe Robertson, Elliot, Mac Allister, Diogo Jota și Wataru Endo, iar Arne Slot se pregătea să îl schimbe și pe Alexander Arnold cu Quansah. Doar că Salah s-a opus schimbării și le-a semnalat celor de pe bancă să nu facă schimbare deoarece e a 6-a, fără a ști de regula specială pentru jucătorii comoționați. Trebuie menționat că Arne Slot se afla în tribună, fiind suspendat pentru acest duel.
Salah, pe cale să doboare două recorduri absolute în Premier League
Cu cele două goluri înscrise, "faraonul" de pe Anfield a egalat un record deținut de doi fotbaliști uriași, din ere diferite. Thierry Henry și Erling Haaland împărțeau recordul pentru cele mai multe contribuții decisive într-un sezon de 38 de meciuri din Premier League, cu 44.
Salah a reușit să ajungă la această bornă în luna martie, după doar 28 de etape disputate și cu 10 meciuri rămase până la finalul campionatului. Atacantul de 32 de ani are în cont 27 de goluri și 17 assist-uri, în 27 de meciuri jucate.
Totodată, cu aceste două goluri, Salah l-a egalat pe Sergio "Kun" Aguero în vârful ierarhiei celor mai buni marcatori străini din istoria Premier League. Argentinianul a părăsit Anglia în 2021 cu 184 de goluri în primul eșalon, iar Salah a egalat astăzi recordul fostului atacant de la Manchester City.
Astfel, dacă egipteanul marchează în etapa următoare împotriva celor de la Newcastle, acesta va deveni cel mai bun marcator străin din istoria Premier League și va avea cele mai multe contribuții într-un sezon de 38 de meciuri.
Având în vedere că mai sunt de jucat 10 meciuri în Premier League, Salah ochește recordul absolut al lui Alan Shearer și Andy Cole al contribuțiilor într-un sezon de Premier League. Golgheterii din anii 90' ai campionatului englez au contribuit decisiv la 47 de goluri într-un singur sezon, pe vremea când se jucau 42 de meciuri într-o stagiune.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)