Spectacol total între Newcastle și Forest ! Isak a setat o bornă impresionantă

Newcastle și Nottingham Forest au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale sezonului din Premier League. "Coțofenele" s-au impus cu 4-3 la capătul unui meci nebun, "dubla" lui Alexander Isak fiind decisivă.

Alexander Isak, Bruno Guimaraes

Credit imagine: Getty Images

Oaspeții au reușit să deschidă repede scorul pe Saint James' Park, în urma unei greșeli pe construcția "coțofenelor". Mingea a ajuns la Callum Hudson-Odoi, iar fostul jucător al lui Chelsea l-a învins pe Nick Pope de la o distanță considerabilă, portarul englez fiind poziționat greșit.
Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 23, prin golul marcat de tânărul Lewis Miley. Mijlocașul l-a învins pe Matz Sels cu un șut din întoarcere, la colțul lung. Newcastle a întors scorul în mai puțin de două minute, Jacob Murphy finalizând un contraatac perfect al elevilor lui Eddie Howe.
A urmat reprezentația golgheterului Alexander Isak, care și-a adăugat două goluri în cont, până la pauză. Suedezul a marcat pentru 3-1 din penalty în minutul 33, iar la câteva zeci de secunde a semnat "dubla", cu ajutorul unei devieri.
Citește și:

Bornele atinse de Isak, după "dubla" marcată într-un minut

Astfel, atacantul pentru care Newcastle plătea 70 de milioane de euro în 2022 a ajuns la borna de 50 de goluri marcate în Premier League, în doar 76 de meciuri disputate. Isak a devenit al 7-lea cel mai rapid jucător din istoria Premier League, care ajunge la această bornă, iar acesta se află într-o companie selectă în acest clasament.
Totodată, cele două goluri marcate într-un interval de un minut l-au făcut pe Isak cel mai bun marcator suedez din istoria Premier League, devansându-l pe Freddie Ljungberg, care marcase 48 de goluri în 10 sezoane petrecute în primul eșalon al fotbalului din Anglia.
Nikola Milenkovic a redus din diferență în startul reprizei secunde, la capătul unui corner. Fundașul sârb a marcat cu călcâiul, din fața porții pentru a face 4-2. "Pădurarii" au mai marcat un gol în chiar ultimul minut regulamentar prin Ryan Yates, tot în urma unui corner. Totuși, oaspeții nu au mai apucat să egaleze, iar Newcastle obține o victorie care o egalează pe City și se apropie la 3 puncte de Forest.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo