Starurile de la City își iau măsuri de precauție! Anunțul englezilor, după acuzațiile primite de "cetățeni"
Manchester City riscă să fie exclusă din toate competițiile din Anglia cele 115 nereguli financiare comise pe parcursul a 14 ani și pentru care este judecată. Reprezentanții jucătorilor fac pași în încercarea de a satisface interesele fotbaliștilor, căutând variante de rezervă în cazul unei decizii care ar zgudui lumea fotbalului.
Kevin De Bruyne et Erling Haaland (Manchester City)
Credit imagine: Getty Images
Audierea cu privire la cele 115 acuzații ale campionilor din Premier League pentru presupuse încălcări ale regulilor financiare a început luni, clubul Etihad Stadium fiind acuzat pentru prima dată în februarie 2023.
Cu audierea aflată în plină desfășurare în fața unei comisii independente, sursele englezilor afirmă că agenții jucătorilor vor să fie informați cât mairepede cu privire la opțiunile pe care le au în cazul unei decizii nefavorabile pentru club.
Nu sunt menționate nume de reprezentanți sau nume de jucători. Cu toate acestea, o serie de vedete din cadrul clubului se gândesc, în mod firesc, la viitorul lor, indiferent de decizia cazului aflat în derulare, anunță One Football, care citează Daily Mail. Acest lucru se datoarează expirării contractelor sau așteptărilor cu privire la creșterile salariale.
Printre aceste nume se numără Kevin De Bruyne, care se află în ultimul an de contract cu Manchester City. Belgianul va avea de luat o decizie foarte curând, deoarece City caută să-și clarifice planurile de viitor.
În plus, Ederson, Ruben Dias, Phil Foden și Erling Haaland sunt toți în discuții pentru a semna un nou contract, pe un salariu mai mare, însă nu se știe dacă acest lucru va mai fi posibil.
Manchester City ar putea fi expulzată din toate competițiile, după "procesul secolului"
Manchester City se confruntă din februarie 2023 cu 115 de capete de acuzare după achiziționarea sa de către City Football, care este deținut de Abu Dhabi United Group. Clubul s-ar putea confrunta cu sancțiuni precum depunctarea sau retrogradarea, dacă va fi găsit vinovat.
Clubul de pe Etihad a respins acuzațiile, dar verdictul final va fi dat de o comisie independentă, care analizează, de la începutul acestei săptămâni, acuzațiile care datează din 2009. Ceea ce a fost prezentat ca "procesul secolului" în sport este de așteptat să se desfășoare timp de 10 săptămâni, cu un verdict probabil la începutul anului 2025.
În timp ce ancheta este în desfășurare, presa din Anglia a anunțat astăzi că City ar risca o pedeapsă mult mai drastică decât doar depunctarea sau retrogradarea din Premier League. Jurnalistul Ben Rumsby de la Telegraph a scris că echipa lui Pep Guardiola ar putea fi expulzată din toate competițiile interne.
Conform sursei citate, regulamentele cupelor din Anglia prevăd că echipele care concurează trebuie să facă parte din ligile naționale, iar în caz că sunt eliminate din campionat, pot fi date afară și din cupă.
Concret, Manchester City ar putea, dacă este găsită vinovată în "procesul secolului", să fie eliminată din campionat, dar și expulzată din FA și EFL Cup. Mai mult, dacă nu ar mai juca în plan intern, actualei campioane a Angliei i-ar fi greu să facă față și la nivel european sau mondial.
Așadar, chiar dacă UEFA sau FIFA nu ar interzice-o pe City în Champions League sau la Campionatul Mondial al Cluburilor, clubului de pe Etihad i-ar putea fi foarte dificil să concureze cu echipe de top din lume, din cauza decalajelor dintre meciuri.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Manchester City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4222.png)
2
2
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)