Ten Hag a primit susținere de unde se aștepta mai puțin! O legendă a lui Man United: "Știu că face totul"
Erik Ten Hag are un început slab de sezon la Manchester United și nu știe dacă va rezista pe banca echipei până în iarnă. Totuși, tehnicianul a primit un mesaj de susținere chiar din partea uneia dintre legendele clubului, care așteaptă ca jucătorii să dea dovadă de unitate și să lupte mai tare decât au făcut-o până acum.
Erik ten Hag
Credit imagine: Getty Images
Manchester United a făcut un nou pas greșit în acest weekend, remizând pe terenul lui Aston Villa. Soarta lui Erik Ten Hag va fi decisă azi de șefii clublui, care pare că au avut o răbdare imensă cu olandezul.
Tehnicianul a primit susținere de acolo de unde se aștepta mai puțin. Wayne Rooney consideră că Ten Hag face totul pentru echipă, însă așteaptă același lucru și din partea jucătorilor în această perioadă grea pentru club.
"A câştigat trofee peste tot pe unde a fost, a câştigat şi la Manchester United de asemenea. Trece printr-o perioadă dificilă, probabil şi-a spus asta şi singur. Dar speri ca totul să se întoarcă pentru că de multe ori managerii sunt demişi şi se începe o altă reconstruire.
Cred că e dificil şi toată lumea e de acord că Manchester United trebuie să se lupte pentru trofee. Cred că toată lumea din club ştie că trebuie să existe îmbunătăţiri. Ştiu că Erik ten Hag face totul la echipă. Jucătorii trebuie şi ei să facă mai multe.
Când treci printr-o perioadă grea, e important să munceşti şi să faci lucrurile elementare bine. Cred că au avut un spirit bun atunci când au luat un punct din deplasarea de la Villa, dar fanii vor să vadă mai mult", a declarat Wayne Rooney, conform dailymail.co.uk.
Thomas Tuchel, în pole position să devină antrenorul lui Man United, dacă Ten Hag va fi demis
Conform Mirror, acționarul majoritar, Joel Glazer, coproprietarul lui United, Sir Jim Ratcliffe, mâna sa dreaptă Sir Dave Brailsford, CEO-ul Omar Berrada, directorul sportiv Dan Ashworth și directorul tehnic Jason Wilcox se vor întâlni astăzi la Londra și vor hotărî dacă îi vor acorda în continuare credit lui Ten Hag sau îl vor înlocui imediat.
Se pare că oficialii lui United au deja o variantă pentru conducerea echipei în cazul în care se va decide demiterea lui Tan Hag. Este vorba despre Thomas Tuchel, care a fost legat de clubul de pe Old Trafford și în vară, dar în cele din urmă s-a mers pe continuitate la nivelul băncii tehnice.
Germanul este liber de contract, după ce s-a despărțit de Bayern Munchen la finalul sezonului trecut și ar fi dispus să-i spună "Da" lui Manchester United. Tuchel știe cum e să preiei un club aflat în criză și să-l conducă spre marea performanță. În ianuarie 2021, neamțul a semnat cu Chelsea, iar în vara acelui an londonezii câștigat al doilea trofeu Champions League din istoria clubului. Aventura sa pe Stamford Bridge a durat doar până în tomna lui 2022, când a fost demis, după un start ratat de sezon.
Dacă Ten Hag va fi demis, iar Tuchel va fi numit în locul său, germanul are șanse bune de a avea un început de mandat pozitiv pe Old Trafford. El va avea la dispoziție o săptămână și jumătate să cunoască echipa, iar apoi o serie de meciuri abordabile în față. Până la finalul lunii în curs, United va juca 4 meciuri: cu Brentford și West Ham în Premier League, cu Leicester în Cupa Ligii și cu Fenerbahce în Europa League.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Aston Villa
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4010.png)
0
0
Manchester United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4080.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)