Ultimul derby Everton - Liverpool pe Goodison Park, un stadion cu o istorie aparte

Goodison Park a fost în ultimii 132 de ani casa celor de la Everton, iar duelurile cu rivalii de la FC Liverpool au fost cele mai încinse meciuri jucate aici. În această seară va avea loc ultima dispută dintre cele două rivale din oraș, iar acest meci va decide echipa cu cele mai multe victorii pe Goodison Park. Scorul este acum 41-41!

Goodison Park, la casa dell'Everton

Credit imagine: Getty Images

După o întârziere cauzată de furtună, derby-ul din Merseyside dintre Everton și Liverpool va avea loc în sfârșit în această seară, la ora 21.30, pe legendarul stadion Goodison Park.
Inițial programat pentru sâmbătă, 7 decembrie 2024, meciul a fost amânat din cauza furtunii Darragh.
Acum, ambele echipe au avut timp suplimentar să se pregătească, adăugând mai multe intrigi la ceea ce promite a fi un meci de foc.
Partida din această seară are o importanță istorică, deoarece marchează ultimul derby din Merseyside jucat pe stadionul Goodison Park înainte de mutarea iminentă a lui Everton pe noua arenă din Bramley-Moore Dock.
Va fi a 120-a oară când Everton o găzduiește pe Liverpool, iar suspansul se menține în privința supremației pe Goodison Park. Ambele echipe au câștigat câte 41 de meciuri pe acest teren, așa că un câștigător în această seară va înclina balanța în favoarea parții albastre sau cea roșie a orașului.

Everton - Liverpool, o poveste despre fotbal, putere și trofee

Echilibrul general este remarcabil pe Goodison, dat fiind că se joacă din 1894.
Everton a câștigat primul meci derby de la Goodison și speră să-și termine meciurile de acasă împotriva lui Liverpool cu ​​o altă victorie în această seară, pentru a termina în fața rivalei în aceea privește numărul de victorii pe acest stadion.
În cele 119 meciuri, Everton a marcat 141 de goluri, în timp ce Liverpool a dat 147 de goluri.
Deși, "cormoranii" au înregistrat mai multe succes în general decât rivalii lor din oraș în secolul 21, ei au avut mai mereu probleme pe Goodison Park.
Din ultimele 12 derby-uri desfășurate pe acest stadion, nouă au fost remize, cu două victorii la Liverpool și un succes Everton, o victorie cu 2-0 în sezonul trecut, care a stricat planurile lui Jurgen Klopp de a câștiga Premier League.
FC Liverpool este echipa cu cele mai multe trofee, dar un derby cu Everton a fost mereu o piatră de încercare pentru fani. Rivalitatea din oraș a ajuns la punctul maxim în anii 80, când Everton a fost pentru puțin timp cea mai bună echipă din Anglia. Faptul că Everton a luat titlul în 1986 și nu a putut juca în Cupa Campionilor din cauza suspendării cauzată de fanii lui Liverpool a dus la o ură și mai mare din partea albastră a orașului.

Momentul adevărului

Cu emoțiile în creștere și ambele echipe disperate după puncte cruciale, confruntarea din această seară este de așteptat să fie disputată cu mult nerv și pasiune.
Revenirea lui David Moyes la Everton a fost motorul succeselor din ultimele etape. Managerul scoțian și-a îndemnat jucătorii să valorifice energia publicului de acasă pentru a face o seară memorabilă.
"Avem nevoie este sprijinul fanilor, care au demonstrat că sunt alături de noi de când m-am întors. Au fost absolut geniali. Vrem să oferim un spectacol la Goodison și, să sperăm, un joc frumos."
Liverpool este liderul inconstabil al Premier League, dar Slot știe că e nevoie de o victorie pe Goodison Park pentru a-și mări șansele la titlu, în timp ce Everton luptă pentru a urca în clasament și a scăpa de emoțiile retrogradării.
Slot și-a făcut temele înaintea acestui ultim derby de pe Goodison Park.
"Atmosfera va fi probabil chiar mai încinsă decât la toate derby-urile de până acum. Este primul meci acolo, dar oamenii îmi spun că pe Goodison Park, ca și pe Anfield, este întotdeauna o atmosferă fantastică. Suporterii echipei gazdă fac o gălăgie extraordinară pentru a-și susține echipa, iar suporterii din deplasare sunt în mare parte zgomotoși.
Va fi o atmosferă fantastică și nu este niciodată ușor de jucat împotriva unui public înfierbântat. De fiecare dată când trec linia de jumătate a terenului sau primesc o lovitură de colț, fanii vor face totul pentru a aduce un plus pentru ei"
Este greu să alegi meciuri remarcabile dintre atât de multe meciuri bune din 119, dar iată cinci care evidențiază drama și emoția acestui Everton - Liverpool:
11 martie 1967 - Everton - Liverpool 1-0
Cererea de bilete a fost atât de mare pentru acest meci din FA Cup, încât Liverpool a pus opt ecrane gigantice pe Anfield pentru a arăta meciul în direct - o operațiune uriașă pe atunci.
La Goodison, 65.000 de fani au urmărit meciul - și alți 40.000 au urmărit pe ecranele de la Anfield. A fost cea mai mare audiență pentru un singur meci de FA Cup în afara finalei și Alan Ball a marcat golul victoriei.
6 noiembrie 1982 - Everton 0-5 Liverpool
O performanță legendară a uriașului atacant al lui Liverpool, Ian Rush, care a marcat patru goluri pentru a condamna Everton la cea mai grea înfrângere dintr-un derby jucat pe Goodison.
Celebrul cântec "Rush a marcat unul, Rush a marcat din nou..." s-a născut la acest meci.
20 februarie 1991 - Everton 4-4 Liverpool
Liverpool a condus de patru ori într-un rejucare din Cupei FA în ceea ce urma să fie ultimul meci al lui Kenny Dalglish ca antrenor în primul său mandat pe banca lui Liverpool.
Everton a revenit de patru ori pentru a egala aproape miraculos și a câștigat a doua rejucare cu 1-0.
23 noiembrie 2013 - Everton 3-3 Liverpool
Daniel Sturridge a salvat un punct pentru Liverpool în ultimul minut al unui meci clasic cu foarte multe ocazii de gol. Philippe Coutinho le-a dat repede oaspeților prima speranță de victorie, dar Kevin Mirallas - care ar fi putut fi eliminat pentru un tackle pe Luis Suarez - a egalat.
Suarez a redat avantajul lui Liverpool, dar două goluri de Romelu Lukaku au adus gazdele în avantaj înaintea egalării lui Sturridge în minutul 89.
24 aprilie 2024 - Everton - Liverpool 2-0
Cel mai recent meci derby va rămâne mult timp în amintirea fanilor Everton, deoarece Jarrad Branthwaite și Dominic Calvert-Lewin au marcat pentru a demola speranțele lui Liverpool de a câștuga un nou titlul în Premier League.
"Ați pierdut titlul pe Goodison Park" s-a auzit în timp ce "Caramelele" și-au asigurat prima victorie acasă în fața lui Liverpool din ultimii 14 ani.
În această seară, de la ora 21.30, Everton și Liverpool se vor lupta într-o încleștare clasică a orgoliilor și pentru supremația într-un oraș în care fotbalul a depășit statul de religie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo