Un deceniu de dezamăgiri la Man. United! Ten Hag, un nou experiment eșuat din era "post Sir Alex Ferguson"
Actualizat 28/10/2024 la 15:47 GMT+2
Erik ten Hag a devenit al 5-lea antrenor demis de Manchester United din ultimul deceniu, de după plecarea marelui Sir Alex Ferguson de pe banca "diavolilor roșii". Olandezul a cucerit două trofee cu United, dar a înregistrat cea mai slabă clasare din istoria echipei în Premier League.
Erik ten Hag, Manager of Manchester United, reacts during the Premier League match between Manchester United FC and Tottenham Hotspur (Photo by Carl Recine/Getty Images)
Credit imagine: Getty Images
Manchester United a anunțat în decursul zilei de luni, 28 octombrie, că antrenorul Erik ten Hag a fost demis. Răbdarea conducerii de pe Old Trafford a ajuns la capăt, după o nouă serie dezastruoasă, cu o singură victorie în ultimele 8 meciuri.
Ten Hag își prelungise contractul cu United la finalul sezonului trecut, după triumful surprinzător din Cupa Angliei, dar startul acestei stagiuni i-a pecetluit soarta tehnicianului. Antrenorul de 54 de ani o lasă pe United pe locul 14 în Premier League și fără victorie în 3 etape de Europa League.
Odată cu demiterea lui Erik ten Hag, Manchester United a ajuns la nu mai puțin de 5 antrenori dați afară în ultimul deceniu, pe lângă alți 3 interimari, după retragerea lui Sir Alex Ferguson din antrenorat, în 2013. Conducerea "diavolilor" nu a reușit să găsească un înlocuitor care să petreacă mai mult de 3 sezoane întregi la cârma echipei.
David Moyes a fost primul experiment eșuat, din sezonul 2013-2014. Scoțianul a rezistat mai puțin de un an pe Old Trafford, după ce a terminat pe locul 7 în Premier League, cea mai slabă clasare din istorie la acel moment. Acesta a fost înlocuit aproape de finalul stagiunii cu interimarul Ryan Giggs. A urmat perioada în care Louis van Gaal a coordonat echipa, iar olandezul a fost demis după două sezoane și un singur trofeu câștigat, Cupa Angliei.
Jose Mourinho a fost cel mai de succes antrenor din era "post Ferguson", de până acum. Portughezul a cucerit 3 trofee în primul său sezon: Supercupa Angliei, Cupa Ligii și Europa League, dar acesta nu a rezistat mai mult de 2 ani și jumătate pe bancă, fiind înlocuit de interimarul Ole Gunnar Solskjaer.
Norvegianul a convins și a primit un contract de antrenor cu drepturi depline, după doar 3 luni. Acesta a terminat pe podium în ambele sezoane integrale în care a antrenat-o pe Manchester United, dar faptul că nu a cucerit niciun trofeu i-a adus demiterea la final de 2021, după o serie de rezultate modeste. Ralph Rangnick a preluat echipa ca interimar, iar la startul noii stagiuni a fost adus Ten Hag, de la Ajax.
Astfel, în 11 sezoane de la plecarea lui Sir Alex Ferguson, Manchester United a reușit să cucerească 7 trofee. Totuși printre acestea nu se numără titlul în Premier League sau trofeul Ligii Campionilor. Printre momente rare de euforie, Manchester United a trăit un deceniu de dezamăgiri, cu rezultate modeste și un joc adesea anost, care pot caracteriza parioadele petrecute de toți aceși antrenori pe Old Trafford.
Citește și:
Ten Hag, peste 650 de milioane cheltuite în 2 ani și jumătate
Nici măcar banii nu au putut să salveze imaginea clubului, care a cheltuit peste 2 miliarde de euro după plecarea lui Ferguson. Dintre cei 5 antrenori permanenți, Ten Hag a fost cel care a beneficiat de cea mai mare sumă cheltuită, 660 de milioane de euro.
După un prim sezon promițător, încheiat pe locul 3 și cu un triumf în Cupa Ligii, Ten Hag a depășit "performanța" lui David Moyes, terminând pe locul 8 în Premier League, în sezonul trecut, setând un nou record negativ în campionat. Doar miracolul din finala Cupei, câștigată în fața lui Man. City, l-a mai ținut pe olandez în funcție.
Rămâne de văzut dacă noul antrenor interimar, Ruud van Nistelrooy, va reuși să redreseze echipa într-o oarecare măsură. Fostul atacant al "diavolilor" are deja două trofee câștigate ca antrenor, pe banca lui PSV.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
West Ham United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4144.png)
2
1
Manchester United
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4080.png)
Promo
Promo