United trebuie supusă la o "operație pe cord deschis". Ten Hag, tranșant: "Suntem extrem de departe"
Publicat 20/07/2024 la 23:06 GMT+3
Erik ten Hag a petrecut ultimii doi ani pe banca lui Manchester United și a semnat recent prelungirea înțelegerii sale până în 2026. Antrenorul care a adus două trofee în ultimele două sezoane pe Old Trafford a făcut o "radiografie" echipei sale și a ajuns la o concluzie care nu este neapărat pe placul suporterilor înfocați ai clubului.
Manchester United's Dutch manager Erik ten Hag (L) speaks with his players during the friendly football match between Rosenborg BK and Manchester United at the Lerkendal Stadium in Trondheim, Norway on July 15, 2024.
Credit imagine: AFP
Manchester United mai are nevoie de timp pentru a ajunge din nou la nivelul de a se bate la titlu, este de părere chiar antrenorul echipei, Erik ten Hag. Prezent alături de "diavolii roșii" în turneul de pregătire al noului sezon, batavul care și-a prelungit contractul până în 2026 și-a analizat propria trupă.
În viziunea lui ten Hag, la United trebuie să se producă modificări extrem de mari, pe care el le-a asociat cu o operație pe cord deschis. În plus, olandezul a menționat că standardele jucătorilor săi trebuie să se ridice și mai mult, după ce în ultimii doi ani au câștigat Cupa Ligii și FA Cup.
Man. United nu a mai câștigat un titlu de campioană din 2013 și nu a mai cucerit o Ligă a Campionilor din 2008, ambele în era Ferguson.
Citește și:
- MITRIȚĂ, DEZVĂLUIRI DUREROASE DUPĂ PRIMUL GOL DIN NOUL SEZON: "AM AVUT NEVOIE DE PSIHOLOG"
- MIRCEA REDNIC A "EXPLODAT", DUPĂ EȘECUL CU UNIVERSITATEA CRAIOVA! "NU E PRIMA DATĂ! CU MINE NU SE JOACĂ"
ten hag, "radiografie" tranșantă asupra propiei echipe
"Nici măcar nu ai nevoie de ochelari ca să vezi și să analizezi unde sunt problemele. Acum, e vorba despre cum le rezolvăm. Nu e de ajuns să facem niște mici modificări. În medicină, ai spune că asta este o operație pe cord deschis.
Vrem acest club înapoi unde era acum un deceniu, când câștiga Premier League, când putea câștiga Liga Campionilor. Cred că suntem extrem de departe de asta. Cred că am făcut niște pași, altfel nu am fi câștigat două trofee, dar nu suntem atât de avansați încât să predomine aici o 'cultură a victoriei'.
Standardele noastre, normele și valorile, trebuie să se ridice", a spus antrenorul olandez, potrivit Daily Mail.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo