Mircea Rednic a "explodat", după eșecul cu Universitatea Craiova! "Nu e prima dată! Cu mine nu se joacă"
UTA Arad a fost învinsă în această seară, în deplasare, cu scorul de 4-2, de Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru a doua etapă a SuperLigii. La finalul partidei, Mircea Rednic a răbufnit, criticându-și jucătorii pentru acest eșec suferit în ciuda sacrificiilor făcute de către club pentru ei.
Mircea Rednic (UTA Arad)
Credit imagine: Getty Images
UTA Arad a suferit în această seară, în deplasare, prima înfrângere din noul sezon al SuperLigii, fiind învinsă cu scorul de 4-2 de Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru a doua etapă a campionatului României.
La finalul partidei, Mircea Rednic a răbufnit și și-a criticat jucătorii. Antrenorul arădenilor a atras atenția asupra greșelilor făcute de fotbaliștii săi și a recunoscut că i-a certat în vestiar.
Tehnicianul a ținut să precizeze că așteaptă mai mult de elevii săi, mai ales după ce oficialii clubului au făcut mai multe sacrificii pentru a le asigura condiții bune, ca într-un club de play-off.
"Goluri luate pe greșelile noastre. Primul gol a fost luat pe fază fixă. Aici e vorba de responsabilitate și nu e prima oară. Apoi egalăm și luăm golul doi pe o minge de portar. Normal că și schimbările au făcut diferența.
În afară de Fabry, jucătorii nici nu s-au ridicat la nivelul schimbaților. La 3-1 iarăși am marcat și iar am greșit... În vestiar le-am spus numai de bine. Împreună cu conducerea mă lupt pentru ei. Le-am mărit bugetul, salariul.
Rednic a "explodat", după eșecul cu Universitatea Craiova
Cu mine nu se joacă, nici cei noi, nici cei vechi. Ne-am propus ceva. Aveau o zi liberă și jumătate, acum vor avea doar o zi liberă. Cu mine nu se joacă, mai ales că știu ce sacrificii s-au făcut! Ei trebuie să înțeleagă că eforturile financiare au fost mari și nu mai este UTA care se lupta la retrogradare.
Jucătorii de pe bancă au fost cei care au făcut diferența. Noi avem deja trei jucători pe care i-am semnat și nu îi putem folosi. Avem trei jucători care au semnat și nu i-am legitimat: un fundaș, un mijlocaș și un atacant.
Vor avea și ei nevoie de două săptămâni de acomodare. Au viteză de joc, tehnic stau foarte bine, au făcut diferența 1 contra 1. Dacă iau toate golurile noi am greșit, este vina noastră", a declarat Mircea Rednic.
În urma înfrângerii cu Universitatea Craiova, UTA Arad a rămas pe locul 13, cu un singur punct. În următoarea etapă a campionatului, echipa lui Rednic va primi vizita celor de la "U" Cluj.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Universitatea Craiova
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4133.png)
4
2
UTA Arad
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4941.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)