Veste excelentă pentru fanii lui Liverpool! Van Dijk, pe cale să semneze prelungirea

Virgil van Dijk a recunoscut că negocierile pentru prelungirea contractului cu cei de la Liverpool sunt avansate. Astfel, căpitanul "cormoranilor" ar putea să fie primul dintre cei trei fotbaliști emblematici ai clubului care să semneze o nouă înțelegere la capătul acestui sezon.

Virgil van Dijk

Credit imagine: Getty Images

Liverpool are de a face cu o situație administrativă delicată în acest final de sezon. Nu mai puțin de 3 jucători emblematici ai "cormoranilor" au intrat în ultimele 3 luni de contract, iar niciunul dintre ei nu a semnat încă prelungirea.
Este vorba de căpitanul Virgil van Dijk, golgheterul Mohamed Salah, și de Trent Alexander-Arnold, care este pe cale să semneze cu Real Madrid din postură de jucător liber de contract, conform ultimelor informații din presa britanică.
Echipa lui Arne Slot a suferit duminică prima înfrângere a sezonului în deplasare, din Premier League. Fulham s-a impus pe teren propriu cu 3-2, după o primă repriză în care elevii lui Marco Silva au marcat de trei ori în 15 minute.
Citește și:

Van Dijk, aproape de a semna prelungirea cu Liverpool

La finalul partidei, Virgil van Dijk a oferit o rază de speranță fanilor lui Liverpool cu privire la o posibilă prelungire a contractului, o mică bucurie după înfrângerea suferită în etapa cu numărul 31. Căpitanul de pe Anfield a adus o mică actualizare în ceea ce privește stadiul negocierilor cu șefii de pe Merseyside.
Fundașul, care joacă la Liverpool din ianuarie 2018, a recunoscut că discuțiile sunt avansate pentru prelungirea contractului: "Da, negocierile au progresat, dar sunt discuții interne, vom vedea ce se va întâmpla", a fost declarația olandezului, la capătul partidei de pe Craven Cottage.
Jurnalistul Florian Plettenberg a confirmat faptul că Liverpool a fost prioritatea pentru Van Dijk, chiar dacă acesta a intrat în ultimele 6 luni de contract și putea să negocieze cu orice altă echipă. Nu s-a pus problema în niciun minut pentru a lua în conseiderare vreo altă variantă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo