Dezvăluirea făcută de Slot, după ce Isak a fost operat. Cât va lipsi + care e situația celorlalți indisponibili

Suedezul Alexander Isak, atacantul echipei de fotbal Liverpool, care a suferit o fractură de peroneu, ar urma să fie indisponibil cel puţin două luni, a declarat marţi antrenorul Arne Slot.

Lange Pause für Alexander Isak

Credit imagine: SID

Suedezul în vârstă de 26 de ani s-a accidentat sâmbătă în timpul unui duel cu fundaşul Micky van de Ven (Tottenham), în timp ce marca primul gol în victoria lui Liverpool cu 2-1, înainte de a părăsi terenul şchiopătând.
Slot l-a criticat pe fundaşul lui Spurs: "Intrarea lui van de Ven, dacă se întâmplă de zece ori, cred că de zece ori există un risc serios ca un jucător să sufere o accidentare gravă."
Liverpool a indicat într-un comunicat că atacantul a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru o accidentare la gleznă cu fractură de peroneu.
"Va fi o absenţă lungă, de două luni", le-a declarat Slot ziariştilor marţi. "Deci da, este o dezamăgire foarte, foarte, foarte mare pentru el. Şi, prin urmare, bineînţeles, şi pentru noi", a adăugat olandezul.
Această accidentare este cea mai recentă lovitură primită de suedez, după transferul său de la Newcastle în schimbul unei sume record pentru Marea Britanie, de 125 de milioane de lire sterline (145 de milioane de euro) în septembrie.

Probleme de efectiv pentru Liverpool

În criză de formă la începutul sezonului, Isak a fost deja afectat de o accidentare la zona inghinală. Absenţa sa reprezintă o lovitură serioasă pentru antrenorul lui Liverpool, în condiţiile în care egipteanul Mohamed Salah este la Cupa Africii pe Naţiuni, iar olandezul Cody Gakpo este la rândul său accidentat. Din fericire pentru "cormorani", atacantul de bandă batav nu va lipsi mult de pe teren: Slot a dezvăluit că atât acesta, cât și Conor Bradley au o mică șansă să figureze în lotul pentru etapa de Boxing Day.
În confruntare cu Wolves, de pe 27 decembrie, "The Reds" nu vor putea conta nici pe Szoboszlai, poate cel mai constant jucător din acest sezon. Maghiarul a primit un cartonaș galben contra lui Spurs, pe final de meci, și va fi suspendat o etapă. Și Joe Gomez e accidentat, astfel că, dacă Bradley nu va fi recuperat, flancul drept al apărării va fi ocupat de Frimpong, abia revenit după accidentare.
După o perioadă dezastruoasă, Liverpool dă semnale că își poate reveni și a urcat pe locul 5 în clasament, la zece puncte de liderul Arsenal. Confruntarea cu Wolves ar trebui să fie o formalitate, chiar și cu atâtea absențe, "lupii" fiind singura formație din top 5 campionate din Europa fără victorie în acest sezon.
Joe Cole și Peter Crouch au luat lecții de rugby și au jucat golf împreună, dezvăluind cine e fotbalistul care se descurcă admirabil la ultimul dintre cele două sporturi + ce antrenor celebru a încercat să-l îmbete pe fostul jucător de la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 15.00 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo