Știrile dimineții | Isak, operat de urgență. Verdict crunt: cât va lipsi cel mai scump jucător din istoria Premier League
Publicat 23/12/2025 la 08:21 GMT+2
Ştirile dimineţii | Alexander Isak, cel mai scump jucător din istoria Premier League, a fost operat de urgență luni, după ce RMN-ul efectuat după partida cu Tottenham a relevat o fractură. Vârful va lipsi mai multe luni, scopul său fiind să revină pe teren în timp util pentru Mondialul din iunie, în speranța că Suedia va obține calificarea.
Alexander Isak s-a operat, după fractura de gleznă suferită la meciul câștigat cu Tottenham
Sursa video: SNTV
În fiecare dimineață, la prima oră, Eurosport.ro face o scurtă revistă a presei, pentru a vă oferi cele mai interesante și proaspete informații din sport.
1. Alexander Isak, operat
Alexander Isak va lipsi de pe teren timp de mai multe luni, după ce s-a descoperit că a suferit o fractură la picior în victoria de sâmbătă cu 2-1 împotriva lui Tottenham Hotspur, la Londra. Atacantul lui Liverpool a fost deja supus unei intervenții chirurgicale pentru a corecta problema, după un RMN efectuat duminică.
Isak a părăsit terenul imediat după ce a marcat primul gol al întâlnirii de la Londra, la o fază la care Micky van der Ven, fundaşul lui Tottenham, l-a accidentat la piciorul stâng pe atacantul suedez, în timp ce încerca să-l oprească să înscrie.
Jucătorul lui Liverpool, care a evoluat doar 11 minute, fiind introdus în joc la pauză, a părăsit terenul acuzând dureri mari la picior. El a înscris cu această ocazie al doilea său gol de la sosirea pe Anfield, înaintea startului sezonului.
Imediat după meci, antrenorul lui Liverpool, Arne Slot a recunoscut că accidentarea lui Isak "nu a fost un lucru bun".
"Dacă un jucător nici măcar nu încearcă să revină (pe teren), de obicei nu este un lucru bun, dar nu pot spune nimic mai mult. Este doar o presimţire şi nimic medical. Să nu fim prea negativi încă. Nu ştim deocamdată. Să sperăm că se va întoarce curând printre noi", a explicat tehnicianul olandez.
Liverpool va miza doar pe Ekitike în atac, în absența fostului fotbalist al lui Newcastle, care spera să își găsească ritmul în a doua parte a sezonului, astfel încât să contribuie la rezultatele echipei și să își ajute naționala, Suedia, să treacă de barajul pentru CM. Isak le va ține pumnii de pe margine lui Gyokeres&Co, în speranța că aceștia vor obține biletele pentru turneul final și fără el.
2. Glasner, critici pentru EFL, după ce Palace se pregăteşte de al 3-lea meci în 6 zile
Antrenorul echipei Crystal Palace, Oliver Glasner, consideră că Liga Engleză de Fotbal (EFL) nu a arătat respectul cuvenit competiţiei Conference League pe fondul programului încărcat al echipei sale.
Glasner a criticat EFL, organismul care conduce destinele ligii a doua, a treia şi a patra şi organizează Cupa Ligii engleze.
Echipa sa pregăteşte cel de-al treilea meci în şase zile, cu Arsenal, marţi, în sferturile de finală ale Cupei Ligii.
Meciul de pe Stadionul Emirates, din optimile de finală, este unul din cele opt meciuri pe care Crystal Palace îl va juca într-un interval de 23 de zile.
Cererea echipei Crystal Palace către UEFA de a juca meciul de joia trecută, din Conference League, împotriva echipei KuPS Kuopio, cu o zi mai devreme a fost respinsă, iar partida de marţi din Cupa Ligii a fost reprogramat faţă de data iniţială de 16 decembrie.
''Aceasta este singura mea critică pentru EFL'', a spus Glasner.
''Eu cred că stabilirea unei runde atunci când este jucat un meci de Conference League arată doar lipsa de respect faţă de această competiţie, pentru că ei nu vor stabili vreodată o rundă când este etapă de Liga Campionilor sau de Europa League'', a mai spus antrenorul lui Crystal Palace.
''Deci eu cred că poate aceasta este problema pentru meciul pe care trebuie să îl jucăm acum şi de ce trebuie să jucăm din nou în trei zile'', a mai punctat Glasner.
''Dar acest lucru arată faptul că noi suntem în patru competiţii şi vrem să câştigăm aceste meciuri, vrem toate aceste meciuri, iar acest lucru nu este o lamentare asupra acestui fapt. Nu ne plângem niciodată despre numărul de meciuri'', a adăugat acesta.
Crystal Palace a câştigat doar un meci din programul său din Premier League după meciurile de la jumătatea săptămânii din acest sezon de Conference League.
Glasner a admis faptul că echipa sa nu a reuşit să facă faţă fizic celor de la Leeds, în meciul de pe Elland Road (4-1 pentru nou-promovată), dar a mai spus că jucătorii au trebuit doar să se uite la programul de meciuri din Premier League pentru a se convinge singuri că oboseala nu se instalase.
''Eu cred că cel mai bun lucru pentru a-i convinge pe jucători este ca ei să se uite la clasament şi să spună - uite, nu ştiu cât de des am avut 26 de puncte după 17 etape'', a mai spus acesta.
''Îmi amintesc că anul trecut am avut 53 de puncte. A fost recordul de puncte al clubului în Premier League. Nu am jucat încă jumătate de sezon şi avem deja 50% dintre punctele puse în joc'', potrivit antrenorului lui Crystal Palace.
''Vrem să jucăm cel mai bun sezon din istoria lui Crystal Palace şi ne aflăm întru totul pe traiectorie'', a mai adăugat Oliver Glasner.
După eşecul de sâmbătă, Glasner a făcut de asemenea trimitere la victoria istorică din sezonul trecut a Cupei Angliei împotriva Manchester City, dovedind că jucătorii săi sunt capabili să revină în meci.
''Dacă nu ai acest mod de gândire atunci nu ai nicio şansă să învingi Manchester City în finala de pe Wembley. Asta este ceea ce am reuşit'', a explicat Glasner.
Crystal Palace joacă cu Arsenal, într-un meci similar sfertului de finală din sezonul trecut, de pe Emirates Stadium, când tripla lui Gabriel Jesus a asigurat victoria ''tunarilor'' cu 3-2.
3. Neymar, operat la genunchiul stâng
Brazilianul Neymar a fost supus unei intervenţii chirurgicale cu succes la genunchiul stâng, a anunţat luni clubul de fotbal Santos, dar viitorul atacantului vedetă rămâne incert, la fel ca şi participarea sa la Cupa Mondială din 2026 cu echipa naţională a Braziliei.
"Fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain a fost supus unei intervenţii chirurgicale artroscopice pentru a trata o ruptură la meniscul medial", a declarat Santos într-un comunicat de presă. "Operaţia a reuşit, jucătorul se simte bine", a adăugat clubul.
Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de medicul echipei naţionale a Braziliei, care îl operase anterior pe Neymar.
Atacantul în vârstă de 33 de ani a avut un sezon dificil la clubul de unde s-a lansat, căruia i s-a alăturat la începutul anului, din cauza accidentărilor recurente, dar a jucat un rol cheie în a ajuta echipa paulista să evite retrogradarea din prima divizie.
Neymar a marcat opt goluri în 20 de meciuri în acest sezon în campionatul brazilian. Cinci dintre aceste goluri au venit în ultimele cinci meciuri, Santos asigurându-şi supravieţuirea abia în ultima etapă.
Contractul lui Neymar expiră la sfârşitul anului, dar conducerea clubului a indicat că negociază o prelungire.
Golgheterul all-time al Selecao (79 de goluri, cu două mai multe decât Pele), Neymar nu a mai jucat pentru echipa naţională de peste doi ani. Ultima sa apariţie pentru Brazilia a fost pe 17 octombrie 2023, când a suferit o accidentare gravă la genunchi împotriva Uruguayului.
El nu a fost încă convocat de noul selecţioner al echipei naţionale, italianul Carlo Ancelotti, care a preluat banca tehnică a Braziliei.
Joe Cole și Peter Crouch au luat lecții de rugby și au jucat golf împreună, dezvăluind cine e fotbalistul care se descurcă admirabil la ultimul dintre cele două sporturi + ce antrenor celebru a încercat să-l îmbete pe fostul jucător de la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 15.00 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Tottenham Hotspur
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4129.png)
1
2
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
Promo
Promo