Mikel Arteta, emoții uriașe în finalul derby-ului Arsenal - Chelsea: "Inima aproape că mi s-a oprit"
Publicat 01/03/2026 la 22:51 GMT+2
Arsenal s-a impus cu 2-1 în derby-ul cu Chelsea și s-a distanțat din nou la 5 puncte de Manchester City în fruntea clasamentului din Premier League. "Tunarii" au fost aproape de a pierde două puncte mari, dar David Raya a avut o intervenție fabuloasă în finalul meciului. Arteta i-a mulțumit conaționalului său că a scos acea minge pe care scria 2-2 și a dezvăluit că a trăit momentul cu mari emoții.
Marian Aliuță, în "Fotbalul - Povestea mea": "În Coreea, micul dejun era cu ciorbă la 7 dimineața!"
Sursa video: Eurosport
Arsenal a fost pusă sub presiune de Manchester City, care a câștigat sâmbătă seara la Leeds (1-0) și s-a apropiat la numai două puncte de liderul din Premier League. Ecartul de 5 puncte s-a refăcut astăzi, după victoria la limită a echipei lui Mikel Arteta în derby-ul cu Chelsea, scor 2-1.
Saliba a deschis scorul pentru "tunari", după un corner, dar la pauză s-a intrat la egalitate, după ce Hincapie și-a marcat în proprie poartă, tot după o lovitură de colț. Victoria a fost adusă de golul lui Timber din minutul 66, de asemenea după o lovitură de la colțul terenului, specialitatea casei la Arsenal.
Chiar dacă Chelsea a juca în 10 din minutul 70, după ce Pedro Neto a văzut două galbene în interval de 3 minute, Arsenal a tremurat serios pentru cele 3 puncte. În prelungiri, David Raya a fost îngerul păzitor al "tunarilor", având o intervenție fenomenală la un șut centrare al lui Garnacho.
Mikel Arteta, elogii pentru David Raya, după Arsenal - Chelsea 2-1
La finalul partidei, Arteta a spus că inima lui s-a oprit pentru câteva momente când a văzut că formația lui era să fie egalată și a ținut să-l laude pe Raya pentru parada care a păstrat toate punctele pe Emirates.
"Raya este un portar care știe cum să-și mențină concentrarea și să decidă un meci atunci când e nevoie. Uneori, ca portar, nu participi deloc în joc, iar apoi, într-o singură acțiune, trebuie să fii prezent, iar asta e foarte, foarte dificil de făcut. Parada pe care a avut-o la ultima acțiune a fost incredibilă. Am privit faza dintr-un unghi potrivit și inima aproape că mi s-a oprit, dar mâna lui David a fost acolo să o readucă la viață", a spus Arteta.
Datorită victoriei cu Chelsea, Arsenal o ține pe Manchester City la distanță de 5 puncte, dar "cetățenii" au un meci în minus, astfel că lupta la titlu se anunță pasionantă.
"Tunarii" rămân favoriți, dar situația s-ar putea schimba în orice moment, în cazul unor pași greșiți. Săptămâna viitoare e etapă intermediară în Premier League, iar Arsenal va avea un alt meci greu, în deplasare cu Brighton. City pare a avea o misiune ceva mai ușoară, urmând a primi vizita lui Nottingham Forest.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo