Radu Drăgușin, sfătuit să plece de la Tottenham în această iarnă! "Avem nevoie de el la națională"

Radu Drăgușin a jucat din nou într-un meci oficial pentru Tottenham după o pauză de aproape 11 luni. La câteva ore după apariția sa pe teren, presa internațională a început să vorbească tot mai multe despre un posibil transfer al românului de la Spurs, iar Adrian Ilie a reacționat, oferindu-i un sfat important fundașului.

Alex Ferguson: "Un hattrick mi-a schimbat viața. Eram pregătit să emigrez"

Sursa video: Eurosport

Radu Drăgușin a încheiat cu bine un an pe care l-a început cum nu se putea mai rău. Internaționalul român a suferit cea mai complicată accidentare a carierei în urmă cu 11 luni, iar weekend-ul trecut a revenit pe teren, în victoria lui Tottenham de pe terenul lui Crystal Palace.
Internaționalul român, trimis pe gazon în minutul 85, a fost aproape să marcheze imediat după ce a intrat pe teren și în cele câteva minute pe care le-a jucat și-a ajutat echipa să conserve avantajul minim și să obțină o victorie foarte importantă.
La câteva ore după meci, presa din Italia a anunțat că acesta ar putea să fi fost ultimul duel al lui Drăgușin în tricoul celor de la Spurs, românul dându-și acordul pentru revenirea la Juventus, unde este dorit insistent de Marco Ottolini, noul director sportiv al clubului.
Ulterior, cei de la Sky Sports Italia au indicat-o pe AS Roma drept o candidată concretă pentru transferul lui Radu, notând că sunt mai multe echipe din Serie A care "stau la pândă" pentru o posibilă mutare a fundașului de 23 de ani.

Radu Drăgușin, sfătuit să plece de la Tottenham

După aparițiile acestor zvonuri referitoare la viitorul lui Drăgușin, Adrian Ilie a intervenit în discuție, ținând să-i ofere un sfat tânărului fotbalist, de care naționala României va avea nevoie în martie, la barajul cu Turcia.
În condițiile în care lui Radu îi va fi foarte greu să se impună ca titular la Spurs, Ilie este de părere că fundașul ar trebui să accepte ofertele care vor veni pe numele său și să meargă la o echipă unde să poată prinde mai multe minute.
"Drăgușin ar trebui să își caute o echipă și o situație să joace pentru că avem nevoie de el la echipa națională", a declarat Adrian Ilie, conform AS.ro.
Turcia - România se va juca pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial, la Istanbul. În cazul în care "tricolorii" se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo