Saka ratează derby-ul cu Liverpool, dar va reveni mai repede decât se aștepta! Care e situația lui Odegaard
Publicat 26/08/2025 la 11:49 GMT+3
Cei de la Arsenal au aflat cât va avea de stat Bukayo Saka pe tușă, în urma accidentării pe care acesta a suferit-o la coapsă, în meciul cu Leeds. Englezul va rata derby-ul cu Liverpool, dar va reveni pe teren mai repede decât se aștepta.
Bukayo Saka, Martin Odegaard
Credit imagine: Getty Images
Victoria categorică a lui Arsenal împotriva lui Leeds, scor 5-0, a fost umbrită de accidentările lui Bukayo Saka și Martin Odegaard, probabil cei mai importanți jucători ai lui Arsenal în acest moment.
Mikel Arteta nu a putut să se bucure pe deplin de succesul obținut pe Emirates, tehnicianul spaniol fiind cu gândul la meciul startului de sezon, pe care "tunarii" îl vor disputa împotriva lui Liverpool, pe Anfield, duminică.
Bukayo Saka a acuzat o accidentare la coapsă în minutul 53. Internaționalul englez nu a mai putut să continue meciul și s-a așezat pe gazon, punându-și mâna la coapsa piciorului stâng. Inițial, se vorbea de o accidentare destul de serioasă, însă atacantul a aflat că va putea reveni pe teren într-o lună.
Citește și:
Saka pierde meciul cu Liverpool, Odegaard ar putea fi prezent pe Anfield
Vedeta lui Arsenal a "scăpat" cu o accidentare de gradul 1, care necesită un timp de recuperare de până la 4 săptămâni. Acesta va rata meciul cu Liverpool, dar ar putea reveni cel târziu pentru un alt derby, cel cu Manchester City, de pe 21 septembrie.
Înaintea lui Saka, tocmai căpitanul lui Arsenal părăsea terenul în meciul cu Leeds. Martin Odegaard a suferit o accidentare la umăr și nu a mai putut să continue partida. Acesta a încercat să mai joace, dar durerea a fost prea mare.
Totuși, norvegianul este așteptat să facă parte din lotul care va face deplasarea pe Merseyside, având în vedere că o astfel de accidentare nu ar trebui să-l țină pe tușă mai mult de o săptămână. Astfel, Arteta poate răsufla ușurat. Cei doi jucători-cheie ai lui Arsenal ar trebui să fie 100% apți după încheierea pauzei internaționale.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Liverpool
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4075.png)
1
0
Arsenal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4007.png)
Promo
Promo