Tottenham pregătește cel mai surprinzător transfer al iernii din Anglia! Frank vrea unul dintre cei mai titrați jucători ai lui Liverpool

Conducerea lui Tottenham lucrează la transferul lui Andy Robertson de la Liverpool. Thomas Frank îl vrea pe veteranul de la Liverpool încă din această iarnă, chiar dacă scoțianul va deveni liber de contract la finalul sezonului.

Mohamed Salah, Andy Robertson

Credit imagine: Getty Images

Tottenham este în căutarea unor soluții pe piața transferurilor pentru poziția de fundaș stânga. Thomas Frank a avut probleme de-a lungul întregii stagiuni pe acel flanc al defensivei, având în vedere numeroasele accidentări.
Destiny Udogie este titularul acelui post, dar italianul a fost accidentat timp de aproape 3 luni în această stagiune. În locul său a fost folosit fundașul dreapta Djed Spence, iar celălalt apărător stânga de meserie, Ben Davies, urmează să se opereze și să rateze restul sezonului.
Astfel, Suprs a transferat joi un tânăr brazilian pentru a acoperi acel post. Este vorba de Souza, care a fost adus de la Santos, pentru 15 milioane de euro. Totuși, antrenorul danez își dorește un om cu experiență pentru acea poziție, iar varianta agreată de conducerea londonezilor este Andy Robertson, de la Liverpool.

Tottenham, negocieri pentru transferul lui Robertson

Presa din Anglia informează cu privire la intenția celor de la Tottenham de a-l transfera în această iarnă pe unul dintre cei mai vechi jucători din actualul lot al lui Liverpool. Vestea este cu atât mai surprinzătoare, cu cât scoțianul își încheie contractul cu formația de pe Anflield în această vară.
Tottenham îl avea pe lisa de transferuri pentru finalul acestui sezon, când Robertson ar urma să devină liber de contract, dar se pare londonezii și-l doresc încă de acum. Primele discuții între cluburi au avut deja loc deja, conform jurnalistului David Ornstein.
Liverpool ar fi înclinată spre a-l vinde pe Robertson cu 5 luni rămase din contract, dacă dorința acestuia va fi de a pleca. Robertson nu mai este titularul lui Liverpool, acesta devenind rezerva lui Milos Kerkez în actuala stagiune, în urma transferului de 47 de milioane de euro al maghiarului.
Robertson ajungea la Liverpool în 2017 de la Hull City, pentru doar 9 milioane. Scoțianul avea să pună monopol pe poziția de fundaș stânga pentru următoarele 8 sezoane, fiind considerat printre cei mai buni jucători din lume pe poziția sa ani la rând.
"Robbo" ar putea considera mutarea la Spurs ca fiind benefică din punct de vedere al minutelor pe care le poate bifa în a doua jumătate a sezonului. Acesta își dorește să fie în formă maximă pentru Campionatul Mondial din vară, unde s-a calificat alături de naționala Scoției după o pauză de 28 de ani.
Doi fotbaliști români cu experiențe în 7 țări sunt protagoniștii unor interviuri de colecție. Golgheterul României din 2000, Marian Savu a jucat în Ucraina, Cipru și Ungaria și ne spune povestea sa pe 25 ianuarie de la ora 20 pe Eurosport 1. Ovidiu Burcă a jucat în Ecuador, Japonia, China și Germania și a antrenat la Rapid și Dinamo, iar dezvăluirile sale vor fi pe 31 ianuarie de la ora 18.30 și pe 1 februarie de la ora 18.50 pe Eurosport 1. Ambele interviuri realizate de Gabi Cânu vor fi disponibile pe HBO Max.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo