#VOCE Niciun manager englez nu a câștigat titlul de campion în Premier League

Mai bine de trei decenii de Premier League și niciun manager englez campion. De la retragerea lui Sir Alex Ferguson la dominația lui Pep Guardiola, fotbalul englez a devenit o excepție dureroasă în Europa: singura mare ligă continentală unde „localnicii” nu au mai ridicat trofeul suprem.

Mikel Arteta: "Fotbalul englez este cel mai bun datorită fanilor"

Sursa video: Eurosport

Articol scris de Bogdan Constantinescu
Niciun manager englez nu a câștigat titlul de campion în era Premier League. De la primul sezon 1992/1993 și până acum, unsprezece manageri diferiți au câștigat trofeul, iar cei mai multe titluri le are Sir Alex Ferguson cu 13 campionate, urmat de Pep Guardiola cu 6. Ultimul manager englez care a câștigat titlul în Anglia a fost Howard Wilkinson, în ultimul sezon de First Division 1991/1992, predecesoarea Premier League, când a ridicat trofeul cu Leeds United.

De peste 20 de ani, antrenorii englezi nu au mai prins podiumul în Premier League

În acest moment, doar patru din cei 20 de manageri din Premier League sunt de pe insulă (britanici): Liam Rosenior (Chelsea), Michael Carrick (Manchester United), Eddie Howe (Newcastle) și Scott Parker (Burnley). Cea mai bună clasare a managerilor englezi în istoria Premier League sunt două locuri 2: în sezonul 1992/1993, Ron Atkinson cu Aston Villa și în sezonul 1994/95, Sir Kenny Dalglish cu Newcastle. Ultimul sezon în care un manager de pe insulă a terminat pe podium a fost cel al marelui Sir Bobby Robson, în sezonul 2002/03, cu Newcastle.
Fostul manager al lui Tottenham, Harry Redknapp, a terminat de cinci ori pe poziția de cel mai bine clasat manager englez din Premier League, fiind urmat de Eddie Howe cu patru apariții, apoi de Sam Allardyce și Sir Bobby Robson, ambii cu câte trei ocazii. Din 1992 încoace, Anglia s-a dovedit a fi o excepție printre cele mai importante cinci ligi din Europa: în Serie A au fost 29 de victorii ale antrenorilor italieni, în Bundesliga – 24 de victorii ale antrenorilor germani, în Ligue 1 – 23 de victorii ale antrenorilor francezi, iar în La Liga – 14 victorii ale antrenorilor spanioli. În momentul de față, presa din Anglia are o listă cu trei manageri despre care cred ei că au șanse să câștige campionatul: Liam Rosenior, Eddie Howe și Frank Lampard de la liderul din Championship, Coventry City.
picture

Alex Ferguson: "Am antrenat cel mai mare club din lume"

Sursa video: Eurosport

Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol