Manchester United "face bani din piatră seacă"! Ultimul contract depășește orice imaginație

Manchester United a semnat un parteneriat foarte avantajos cu Betway. Siglele companiilor care activează în industria jocurilor de noroc nu pot apărea pe tricourile echipelor sau în reclame în timpul meciurilor din Premier League, dar cei de la Betway au acceptat să plătească 20 de milioane de lire sterline anual pentru ca sigla lor să apară pe tricourile de antrenament ale "diavolilor".

Bruno Fernandes

Credit imagine: Getty Images

Manchester United traversează de ani buni o criză din punct de vedere al performanțelor, dar rămâne unul dintre cele mai galonate cluburi din lume, care își vinde imaginea pe bani grei. Clubul de pe Old Trafford a anunțat începutul unui parteneriat cu compania de pariuri sportive Betway, în urma căruia va încasa 20 de milioane de lire sterline anual.
Suma nu pare mare la prima vedere, dar în esență sunt "bani făcuți din piatră seacă" de gruparea din Manchester. Concret, United va primi această sumă doar pentru că va afișa sigla celor de la Betway pe echipamentul folosit la antrenamente.
În 2023, cluburile din Premier League au convenit să elimine sponsorizările venite de la companii care activează în industria jocurilor de noroc, regulă care va intra în vigoare din sezonul 2026-2027.
În sezonul precedent, mai mult de jumătate dintre echipele din Premier League au avut case de pariuri ca sponsori principali pe tricourile de meci: Bournemouth (BJ88), Aston Villa (Betano), Brentford (Hollywoodbets), Burnley (96), Crystal Palace (NET88), Everton (Stakes), Fulham (SBOBet), ​​Nottingham Forest (Bally’s), Sunderland (W88), West Ham (Boylesport) și Wolverhampton (DEBET).

Manchester United încasează 20 de milioane de lire sterline pe sezon pentru că afișează logo-ul Betway pe tricourile de antrenament

Prin convenția de acum 3 ani, cluburile din Premier League și-au asumat că vor pierde sume importante din contracte de sponsorizare, dar au acceptat că e mai bine să înceteze să promoveze jocurile de noroc, cel puțin în timpul meciurilor. Acum, Manchester United a găsit o metodă nouă de a face bani, iar contractul dintre "diavoli" și Betway ar putea da tonul unui nou fenomen în cel mai bogat campionat al lumii.
Conform anunțului făcut de Unitd, logo-ul Betway va apărea pe tricourile purtate atât de echipele masculine, cât și de cele feminine în timpul antrenamentelor de la Carrington. Man United era fără sponsor pentru echipamentul de antrenament din vara anului trecut, când a expirat contractul cu cei de la Tezos.
Prin contractul cu Betway, Manchester ajunge să încaseze aproape 200 de milioane de lire sterline anual de la sponsorii de echipament. Cei mai mulți bani în plătește Adidas, producătorul echipamentelor oficiale, cu care clubul are semnat un contract până în 2035, primind anual 90 de milioane de lire sterline. Snapdragon, sponsorul părții din față a echipamentelor varsă 60 de milioane de lire sterline pe sezon în conturile clubului (contract până în 2029), iar DXC Technology plătește 20 de milioane de lire sterline anual pentru ca sigla sa să apară pe mânecile tricourilor.
Manchester United se pregătește intens de noul sezon din Premier League. Echipa lui Michael Carrick a jucat deja 3 meciuri amicale în această vară, 0-1 cu Wrexham, 5-0 cu Rosenborg și 2-1 cu Atletico Madrid, și mai are programate încă 3 partide de pregătire, cu PSG (8 august, la Goteborg), cu Leeds (12 august, la Dublin) și cu AC Milan (15 august, la Wroclaw). "Diavolii" vor debuta în noul sezon din Premier League pe 22 august, în deplasare cu nou-promovata Hull City.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo