Presa din Marea Britanie, cuvinte mari pentru Ianis Hagi: "Creează momente de magie la Rangers"

Ianis Hagi continuă să reprezinte un punct de interes în Marea Britanie, mai ales după evoluțiile foarte bune avute pentru Rangers, echipa antrenată de Steven Gerrard.

Ianis Hagi

Credit imagine: Getty Images

Jurnaliștii de la Daily Star l-au lăudat pe internaționalul român într-un articol dedicat campioanei Scoției, Rangers: "Ianis Hagi a marcat 9 goluri și a dat alte 15 pase decisive, dar a avut perioade mai bune și mai rele, lipsindu-i constanța. Dar calitatea lui a fost mereu acolo, el putea să nu aibă mari realizări timp de 80 de minute, iar apoi să creeze un moment de magie, ceea ce nu e deloc rău.
Dar în acest sezon el s-a impus cu autoritate cu 2 goluri și un assist în 3 meciuri, iar atunci când a intrat contra lui Malmo el a fost cel care creat pericol în timp ce Rangers încerca să răstoarne situația. În primul meci cu Livingston a ieșit după o jumătate de oră în urma unei intrări dure, dar în primele 30 de minute românul a fost electrizant.
Este genul de jucător care înflorește când este încurajat de fani și pe care vrea să-i încânte. De cele mai multe ori, mijlocașii lui Rangers dau pase simple, nu încearcă să dea printre linii ca Hagi", scriu jurnaliştii britanici, potrivit Antena Sport.

Ianis Hagi, dorit cu orice preț de Galatasaray

Ianis Hagi ar putea bifa un transfer spectaculos la echipa unde tatăl său, Gică Hagi, a reușit perfomanțe fantastice și a rămas în istoria clubului turc. Fiind și în prezent unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai turcilor. Presa turcă scrie că Galatasaray a făcut o primă ofertă de 4 milioane de euro pentru mijlocașul român, însă scoțienii au refuzat-o categoric.
Cei de la Rangers vor 11 milioane de euro, motiv pentru oficialii celor două cluburi vor avea o întâlnire oficială, pentru a se ajunge la un numitor comun. Galatasaray l-a transferat și pe Alexandru Cicâldău în această vară, de la Craiova. 6,5 milioane de euro au achitat turcii. Ianis Hagi a fost adus în Scoția de la Genk, în iulie 2020, pentru 3,5 milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo