Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

VIDEO | Denis Drăguș a marcat primul gol al sezonului! Standard Liege a ratat victoria în prelungiri

Dani Morar

Actualizat 13/08/2023 la 22:13 GMT+3

Denis Drăguș a înscris primul gol din noul sezon, în partida dintre Standard Liege și Charleroi. Echipa sa a condus până spre final, dar a fost egalată în prelungiri și a ratat victoria, scorul final fiind 1-1.

Denis Drăguș, la Standard Liege. Sursa: Profimedia.

Credit imagine: Eurosport

Denis Drăguș a marcat primul gol al lui Standard Liege în noul sezon din campionatul Belgiei. Echipa sa a pierdut de două ori cu 1-0, în primele două etape, iar acum a obținut primul punct, grație reușitei românului.
Drăguș a început meciul ca titular și a profitat din plin de o recuperare, după o jumătate de oră din meci. Wilfried Kanga i-a pasat jucătorului român, care a scăpat singur cu portarul și a finalizat cu o execuție de la 16 metri.
Atacantul nostru a fost înlocuit în repriza a doua, după 70 de minute de joc. El putea deveni eroul lui Standard, echipă ce se îndrepta spre prima victorie din noul sezon.
Din păcate, Charleroi a egalat în minutul 90+1, prin Ilaimaharita, care a transformat un penalty. Jucătorul din Madagascar a fost apoi eliminat în prelungiri, restabilindu-se egalitatea numerică pe teren, după ce Nathan Ngoy văzuse și el cartonașul roșu în cealaltă tabără, în minutul 88.
Denis Drăguș a fost una dintre țintele Rapidului în aceată vară. Jucătorul este cotat la 1,4 milioane de euro și a bifat câte o prezență în toate cele 3 etape de până acum, din campionatul Belgiei.
Citește și:

Dennis Man a marcat și el în acest weekend, pentru Parma

Dennis Man a înscris primul gol al sezonului chiar în primul meci oficial cu Parma. Echipa sa s-a impus cu 3-0 în faza 32-imilor din Cupa Italiei, în fața lui Bari, calificându-se în turul următor, unde va da peste Lecce sau Como.
Adrian Bendyczak a deschis scorul după doar 8 minute, finalizând cu un șut din interiorul careului, în urma unei lovituri de colț. Parma și-a dublat avantajul până la pauză prin Ange-Yoan Bonny, care a marcat din pasa lui Sohm.
Partida părea că se va termina 2-0, dar Dennis Man a lovit în minutul 76, marcând unul dintre cele mai frumoase goluri din carieră. Fostul jucător de la FCSB și UTA Arad a reluat cu călcâiul pasa lui Cristian Ansaldi, închizând tabela la 3-0.
Pentru Man a fost a doua partidă consecutivă în care își trece numele pe lista marcatorilor, după amicalul cu Elche. Atunci, românul a deschis scorul, dar spaniolii au egalat și Parma s-a impus la loviturile de departajare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo