Răzvan Burleanu visează la o nouă grupă câștigată de România: "După 28 de ani, vrem să revenim"

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, are ambiții mari după ce echipa națională și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Acesta are încredere că prima reprezentativă își va continua performanțele din ultimii ani, câștigând și această grupă.

Răzvan Burleanu

Credit imagine: Getty Images

Echipa națională a României a avut șansă la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. Trupa antrenată de Mircea Lucescu a scăpat de "greii" din prima urnă și se va înfrunta cu Austria pentru câștigarea grupei și calificarea directă la turneul final din SUA, Mexic și Canada.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost prezent la evenimentul organizat la Zurich, alături de selecționerul Mircea Lucescu și de Mihai Stoichiță. Șeful federației s-a declarat optimist în privința șanselor României de a câștiga grupa, astfel continuând o serie nemaipomenită a echipei naționale:
"Ceea ce contează este să putem să continuăm această performanță din Germania, în 2024, cea mai bună din ultimii 24 de ani. După 28 de ani, vrem să revenim. Avem barajul din martie 2026 aproape asigurat. Ar însemna să avem a patra grupă câştigată consecutiv, după preliminariile EURO 2024, EURO 2024 şi Nations League", a declarat Burleanu, citat de as.ro.
Citește și:

Burleanu: "Trebuie să fim temperați"

Pe modelul selecționerului Mircea Lucescu, și Burleanu a atras atenția asupra adversarilor care, chiar dacă sunt mai accesibili, pot să fie incomozi, având în vedere miza acestei grupe: "Trebuie să fim temperaţi. Trebuie să ne uităm la adversari. În Cipru ne-am simţit ca acasă. Austria şi-a câştigat grupa la EURO. Merită să fie în urna 1. Misiunea noastră ar fi fost mult mai dificilă dacă întâlneam un nume mare.
Evităm deja multe dintre echipele dificile, unele care continuă anul viitor meciurile din Nations League. Ne dorim să câştigăm din nou o grupă, să mergem din nou la Mondial. La final, cred că toţi vom câştiga ca români, să fim din nou împreună. Nu sunt nici optimist, nici pesimist. Sunt încrezător că jucătorii vor face tot posibilul să ne bucure", a încheiat acesta.
România își va începe campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026 în martie anul viitor, iar grupa de calificare se va încheia peste mai puțin de un an, în noiembrie, pe când echipa națională ar putea să fie deja calificată la Mondial, dacă își câștigă din nou grupa, precum a făcut-o în preliminariile EURO 2024, la turneul final din Germania, dar și în Nations League.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo