Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Retragerile premature continuă! Un fost vicecampion mondial spune adio fotbalului la doar 31 de ani

Bianca Dumitru

Publicat 23/03/2023 la 11:12 GMT+2

După Mesut Ozil și Bojan Krkic, un alt fotbalist important a decis să se retragă din fotbal. Este vorba despre Sime Vrsaljko, fostul jucător al celor de la Atletico Madrid, care are doar 31 de ani, dar își va agăța ghetele în cui.

Vrsaljko au duel avec Sterling lors de Croatie - Angleterre / Coupe du monde 2018

Credit imagine: Getty Images

Fotbalul este marcat în această perioadă de retragerile premature ale unor jucători importanți. După ce Mesut Ozil și Bojan Krkic au anunțat că se retrag din fotbal, și Sime Vrsaljko a luat aceeași decizie.
Conform jurnalistului Fabrizio Romano, fostul fotbalist al celor de la Atletico Madrid și Inter a hotărât să-și agațe ghetele în cui la doar 31 de ani.
Vrsaljko ar fi decis să renunțe la fotbal după ce a rămas liber de contract, despărțindu-se după doar o jumătate de sezon de Olympiacos, echipă la care a ajuns vara trecută.
Croatul, vicecampion mondial în 2018, nu a reușit să se acomodeze în Grecia, dar nu și-a găsit niciun alt club cu care să semneze, astfel că a anunțat că se retrage.
Citește și:

Vrsaljko a câștigat Europa League cu Atletico Madrid

Sime Vrsaljko a jucat cel mai mult la Atletico Madrid, club la care a fost legitimat în perioada 2016 - 2022, cu mențiunea că în sezonul 2018/19 a fost împrumutat la Inter.
În tricoul echipei lui Diego Simeone, croatul de 31 de ani a cucerit un titlu de campion al Spaniei, în stagiunea 2020/21, dar și trofeul Europa League, în sezonul 2017/18.
De-a lungul carierei, croatul a mai evoluat pentru NK Zadar, Dinamo Zagreb, NK Lokomotiva, Genoa, Sassuolo și Olympiacos, unde a ajuns în iulie 2022 din postura de jucător liber de contract.
Fotbalistul are în prezent o cotă de piață de 3 milioane de euro, cel mai mult valorând în 2018, 25 de milioane de euro. Cea mai mare sumă plătită în schimbul lui a fost de 14 milioane de euro, achitată de Atletico celor de la Sassuolo, în 2016.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo