Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rivaldo și Berbatov încurajează România după pauza internațională: "Încă mai aveți timp!"

Irina Aldea

Actualizat 02/04/2021 la 15:33 GMT+3

Fostul campion mondial Rivaldo consideră că este timp ca rezultatele României să fie îmbunătățite pentru a se califica la Cupa Mondială din 2022, dar atrage atenția că echipa trebuie să se întărească înaintea următoarelor meciuri.

Rivaldo & Berbatov

Credit imagine: Eurosport

Balonul de Aur din 1999 a declarat pentru Betfair că grupa României este deschisă, asta după ce și Germania a fost învinsă surprinzător de Macedonia de Nord în ziua în care echipa națională a pierdut în Armenia.
"Încă este timp ca România să recupereze, iar grupa este strânsă după înfrângerea Germaniei”, a spus ambasadorul Betfair. "România trebuie să se concentreze și să-și îmbunătățească jocul repede pentru a se lupta măcar pentru locul 2 în grupă.”
"Va fi foarte important pentru jucători și pentru țară dacă s-ar întoarce la Cupa Mondială și încă mai sunt multe meciuri de jucat. Trebuie să se concentreze pe obiectivul lor. Cred că orice este încă posibil în calificările acestea și cred că România trebuie să se axeze pe a-și face echipa mai solidă pentru următoarea serie de meciuri”, a completat brazilianul.
Rivaldo l-a remarcat pe Florin Niță drept cel mai bun jucător al României, însă avertizează că trebuie găsit un echilibru și în alte compartimente. "Atunci când portarul este cel mai bun jucător al unei echipe înseamnă că a fost pus în situația de a înfrunta prea multe șuturi, iar asta nu este bine, fiindcă este firesc ca unele să se transforme în gol. Din acest motiv cred că echipa României trebuie să fie îmbunătățită în toate zonele terenului. Trebuie să devină mai solidă, nu poate să se apere mereu. Trebuie să găsească un echilibru care să îi permită să fie mai solidă în apărare, dar în același timp să fie tăioasă în atac".

Berbatov: "Uneori, fotbalul este nedrept"

Dimitar Berbatov i-a încurajat pe jucătorii echipei naționale U21 a României după turneul european din Ungaria și l-a lăudat pe Adrian Mutu. Ambasadorul Betfair este de părere că a ieși dintr-o competiție fără înfrângere poate părea nedrept, dar că jucătorii vor învăța din această experiență.
"Jucătorii echipei U21 a României care au fost eliminați chiar dacă au încheiat neînvinși se vor simți foarte prost. Vor fi foarte dezamăgiți și nervoși, gândindu-se la deznodământ, dar acesta este fotbalul. Uneori este nedrept", a spus bulgarul pentru Betfair.
Berbatov i-a încurajat pe tinerii României: "Acum ce trebuie să facă este să se ridice în picioare și să meargă mai departe, să devină mai puternici. Sunt jucători tineri care au mult fotbal de jucat în față. Trebuie să tragă anumite învățături din experiență, fiindcă se va putea întâmpla din nou în cariera lor și trebuie să știe cum să fie mai puternici".
"Este dureros felul în care au fost eliminați și probabil se gândesc că nu este justificată sau dreaptă eliminarea, dar asta face parte din fotbal. Așa este fotbalul – uneori vei pierde sau vei avea meciuri slabe. Pe măsură ce jucătorii învață aceste lucruri dificile din fotbal le va fi mult mai ușor în viitor".
Berbatov crede că fotbalul intens jucat de echipa lui Mutu ar trebui să devină o obișnuință: "Adrian Mutu joacă un fotbal intens cu echipa U21 a României. Îi place să joace așa pentru că asta este filosofia sa despre sport. Fotbalul românesc are o platformă și o federație care îi încurajează atât pe seniori, cât și pe juniori, să joace așa, așa că sunt sigur că își dorește să integreze jucătorii mai tineri în filosofia asta. Este ceva ce îmi place și susțin, fiindcă e normal să îți dorești ca echipele naționale de tineret să se obișnuiască cu stilul echipei mari. Asta face ca tranziția spre echipa națională de seniori să fie mult mai ușoară".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo