România a remizat 1-1 pe Național Arena în prima partidă din ediția 2020/2021 a Ligii Națiunilor cu Irlanda de Nord. Tricolorii au deschis scorul prin George Pușcaș, însă nord-irlandezii au egalat în minutul 86 lasând un gust amar tricolorilor care sperau la un debut cu o victorie pentru Mirel Rădoi pe banca naționalei.
”Din păcate a fost un rezultat nedrept, am apreciat efortul băieților, dar nu mereu cea mai bună echipă câștigă. A doua repriză a fost mai greu, ne-am relaxat, eram cu un om în plus și din păcate ne-am lăsat egalați”, a declarat Mirel Rădoi la PROTV.
”Rămânem cu determinarea jucătorilor, unii dintre ei au dat mai mult decât credeam, au aplicat bine ce am lucrat la antrenamente, am regăsit acele elemente în joc, să sperăm că vom recupera aceste puncte peste trei zile”, a adăugat el.
Fotbal
Noi detalii despre negocierile pentru postul de selecționer! Care sunt cerințele Federației
ACUM O ORĂ

România - Irlanda de Nord | Mirel Rădoi despre strategia de la primul său meci pe banca naționalei

”Am pierdut două puncte pe nedrept, va trebui să vedem cum recuperăm fizic și psihic jucătorii”, a declarat el.
”Am încercat să controlăm centrul terenului, nu neapărat prin fizic, ci prin posesie, creativitate, cu acel romb pentru a avea superioritate în zona centrală. În a doua repriză din păcate am scăzut și ritmul, nu am avut răbdare să ducem mingea pe margine, să îi facem să alerge mai mult. Apoi a venit și faza fixă... unde am păstrat distanțarea socială”, a afirmat Rădoi.
”Dacă eram 11 vs. 11 alta era soarta, dar am avut meciul la îndemâna noastră, am avut superioritate numerică și la centru am avut superioritate calitativă, sunt supărat din punctul acesta de vedere, dar ca determinare nu am ce să le reproșez”, a spus el.
Fotbal
VIDEO | GOLUL DIN RABONA AL LUI ERIK LAMELA, CEA MAI FRUMOASĂ REUȘITĂ A ANULUI 2021!
ACUM 8 ORE
Fotbal
Prima reacție a lui Lewandowski după ce a primit titlul de cel mai bun fotbalist al lumii în 2021
ACUM 9 ORE