Antrenorul lui Dinamo îndreaptă tunurile spre proprii jucători: "Să le fie rușine!"

Ovidiu Burcă contestă vehement protestul făcut de fotbaliștii lui Dinamo, care au decis zilele trecute să facă grevă și să nu se prezinte la antrenamente din cauza restanțelor salariale și a promisiunilor încălcate de cei din conducerea clubului.

Ovidiu Burca, nervos pe banca lui Dinamo

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
Incertitudine continuă la Dinamo, iar antrenorul Ovidiu Burcă pare resemnat în ceea ce privește viitorul său la echipă, mai ales după tensiunile din jurul echipei din ultimele zile, după ce fotbaliștii săi au decis să facă grevă și să nu se prezinte la antrenament, acuzând conducerea că le tot amână plata salariilor restante.
Ieri, antrenorul dinamovist a participat la o ședință alături de cei care conduc acum clubul din liga secundă, însă a ieșit de la discuții fără să aibă o idee concretă despre parcursul său și al echipei în viitorul apropiat, învinovățind conducerea indirect.

Ovidiu Burcă, atac furibund la adresa jucătorilor dinamoviști

Astăzi, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, pentru că deși părea că este în asentiment cu fotbaliștii săi, nefiind mulțumit de amânările salariale cu care se confruntă echipa, Ovidiu Burcă a pus tunurile chiar pe proprii jucători, din cauza grevei pe care au organizat-o aceștia.
Nemulțumirile "câinilor" au apărut din cauza faptului că restanțele lor salariale se întind pe o perioadă de două luni, însă Burcă e dezamăgit de atitudinea acestora, pentru că nu au apreciat eforturile făcute de către cei din conducerea clubului, sugerând inclusiv că cei nemulțumiți pot pleca de la club.
"Voi intra direct în subiect! Să le fie rușine! Să le fie rușine de ce au făcut zilele trecute! Nu aveau niciun drept să facă ce au făcut. Eu încerc să le dau fotbaliștilor ce se poate mai bun.
De când am venit aici nu le-a lipsit nimic jucătorilor. În Liga 1 nu sunt 5 echipe care au condițiile pe care le are Dinamo. Mă refer la tot, de la bucătar propriu, până la chestiile financiare. Deplasări cu avionul, hoteluri de 5 stele. Ce au făcut jucătorii e o mare pată pe istoria acestui club. Într-o zi au dat cu piciorul la tot ce am făcut în tot sezonul.
O întârziere de două luni nu e ceva grav. I-am rugat să aibă răbdare pentru că în această săptămână se va rezolva. Am stricat tot ce am construit. Acest grup de jucători a picat testul loialității față de club, de oamenii care le-au plătit salariile, care le-au trimis mâncare și le-au plătit salariile. Au picat testul! Eu nu accept asta. Sunt foarte dezamăgit.
Acum o săptămână, eu am vorbit despre problemele financiare. Dar jucătorii nu au avut răbdare. Au făcut grevă și nu s-au antrenat. Uitați în ce moment am ajuns. Ne-am întors de unde am pornit și trebuie să o luăm de la început. Față de suporteri și față de club nu aveau voie să facă asta.
Am avut impresia că jucătorii nu au venit pentru bani. Băgam mână în foc pentru acest grup de jucători. Toată lumea știa unde vine. Nu le cer sacrificii enorme.
Am cerut o săptămână de răbdare. Am cerut mult? Nu! Nu aveau niciun motiv să facă ce au făcut", a declarat Ovidiu Burcă la conferința de presă.
Citește și:

Îndemnul antrenorului: "Cine nu acceptă, să plece!"

Doar 10 minute a durat conferința de presă în care antrenorul dinamovist a ales să își atace public proprii jucători din cauza atitudinii arătate de aceștia, însă cert e că în momentul de față ruptura pare a fi una totală, pentru că jucătorii sunt nemulțumiți din punct de vedere financiar, sunt în conflict deschis cu antrenorul, iar situația per ansamblu pare mai grea decât niciodată pentru clubul înființat în 1948.
Culmea, la finalul discursului său, Burcă a plecat direct, fără să răspundă la întrebările jurnaliștilor prezenți, deși aceștia au insistat să îl chestioneze pe tehnicianul de 42 de ani cu privire la viitorul parcurs al carierei sale, dar și al echipei pe care încă o conduce.
"Nu am nimic cu nimeni. Vreau să am lângă mine oameni care să fie motivați, dincolo de aspectul material. La Dinamo nu vii azi pentru bani. Dinamo poate să-ți ofere altele, pentru pasiune, pentru a fi parte dintr-un club imens.
Ok, facem grevă. Dar până la grevă trebuie să dialogăm. Le-am garantat că în această săptămână vom rezolva. Și au făcut invers față de ce le-am cerut. De asta sunt supărat.
Am muncit ca nebunii în astea 5 luni, eu, staff-ul, fanii, Vlad Iacob, Răzvan Zăvăleanu... Ne spargem creierii pentru a le oferi condiții. Dar nu îi interesează.
Mie nu îmi place să fiu șantajat! Suporterilor nu le place! 'Noi nu mai ieșim la antrenament!'
Cui le spune asta? Oamenilor din DDB care dau din banii lor? Să facă asta la un club unde e un patron. Când au fost bani în club, primul lucru care s-a făcut a fost să dam salariile.
Vreau să rămână lângă mine doar jucătorii care cred în acest ideal, de care ne-am apropiat, deși în vară părea imposibil. Vom continua pe acest drum, dar la acest drum se înhamă oameni care au alte valori. Cine nu acceptă situația e liber să plece! Să își rezilieze contractul", a transmis Burcă.
Dinamo părea să își revină și speranțele unei promovări ce părea la început imposibile s-au reaprins în ultimele meciuri oficiale, mai ales datorită situației din clasament, dar și al programului ultimei faze din sezonul regular.
Bucureștenii mai au de disputat 3 meciuri în actualul sezon de liga a 2-a, iar adversarii pe care urmează să îi întâlnească sunt accesibili la prima vedere, astfel că participarea în play-off și lupta la promovare încă din primul sezon de ligă secundă pare la îndemână, pentru că echipa lui Burcă este pe locul 8, la doar 2 puncte de ultima poziție ce asigură participarea în play-off. Iată programul lui Dinamo pentru următoarele 3 etape:
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo