Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gloria Buzău – Steaua 4-4, într-un meci nebun! S-au dat 3 goluri în 4 minute

Dani Morar

Actualizat 01/10/2023 la 15:16 GMT+3

Steaua nu a mai reușit să câștige de 5 etape în Liga a 2-a, iar astăzi a făcut un egal spectaculos, scor 4-4, pe terenul Gloriei Buzău. Situația din clasament nu e deloc roz pentru roș-albaștri, care se află pe locul 13, cu doar 9 puncte în 8 etape.

Gloria Buzău - Steaua. Sursa: Facebook Steaua.

Credit imagine: Eurosport

Steaua continuă seria negativă și nu reușește să câștige nici pe terenul Gloriei Buzău, într-un meci nebun. Bucureștenii au condus cu 2-0, dar nu au putut ține de rezultat și au fost conduși apoi de două ori, doar pentru a egala în prelungiri și a smulge un egal, 4-4.
Roș-albaștrii au deschis scorul în minutul 4, când Adrian Ilie a pătruns în careu și a încercat o centrare. Mingea a fost respinsă de fundași adverși și i-a revenit lui Ilie, care a marcat cu exteriorul.
CSA și-a dublat avantajul după o jumătate de oră. Ilie a avut o nouă acțiune pe partea stângă și a pasat pe jos pentru Alin Raicu, cel care a finalizat cu un șut bun din careu.
Gloria Buzău a revenit imediat în meci și până la pauză a marcat de două ori pentru a egala. Mai întâi, Chică-Roșă a finalizat după ce a scăpat singur cu portarul, iar apoi Dumitrache a înscris din lovitură liberă.
Gazdele au preluat avantajul după pauză. Beța a comis un henț în careu, iar buzoienii au beneficiat de un penalty. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Dumitru.
Partida părea că se îndreaptă spre victoria Gloriei Buzău, dar pe final au mai venit încă 3 goluri. Chipiriliu a egalat la 3 în minutul 89, cu o execuție superbă din voleu, mingea intrând în plasă după ce a lovit transversala.
Gloria a dat lovitura un minut mai târziu, iar fanii din tribune au sărbătorit ceea ce au crezut că e golul victoriei. Doar că în al doilea minut al prelungirilor Beța a profitat de greșeala portarului advers și a împins mingea în plasă pentru un incredibil 4-4.
Citește și:

Gloria Buzău – Steaua: Echipele de start

Gloria Buzău: Greab - Pashov, Patapis, Dobrosavlevici, Pîrvulescu - Trebotic, Georgiev - Tănasă, Dumitrache, Dumitru - Chică-Roșă
Rezerve: Horeboiu, Șerban, Wiktorski, Sălceanu, Izata, Brîncoveanu, Pervan, Angelov, Mihaiu
Antrenor: Andrei Prepeliță
CSA Steaua: Frânculescu - Maftei, Avram, Walace, Beța, Ilie - Bărbulescu, Sierra, Raicu - Chipirliu, Boiciuc
Rezerve: Pop, Dumitru, Enceanu, Chunchukov, Matei, Dobrescu, Buziuc, Topuzov, Mancuso
Antrenor: Daniel Oprița
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo