Eurosport
Oțelul pierde la Buzău, iar a doua promovată se decide în ultima etapă! Dinamo și gălățenii, la egalitate de puncte
De
Publicat 16/05/2023 la 20:09 GMT+3
Oțelul și Dinamo se vor bate pentru al doilea loc care asigură promovarea directă în SuperLigă până în ultima etapă. Cele două formații se află la egalitate de puncte, după ce gălățenii au fost înfrânți de Gloria Buzău, echipă care are un duel de la distanță cu Unirea Dej pentru un loc de baraj.
Dinamo - Otelul, foto: Facebook Otelul Galati
Credit imagine: Facebook
Oțelul Galați a pierdut pe terenul celor de la Gloria Buzău, scor 0-1, și are emoții în ceea ce privește promovarea directă, deși este în continuare la mâna ei. Dinamo și Oțelul sunt la egalitate de puncte, după ce alb-roșii au învins Steaua, în timp ce Poli Iași are deja asigurat primul loc, astfel că cea de-a doua promovată se va decide în ultima etapă.
Gălățenii sunt, însă, favoriți să revină în prima ligă deoarece sunt avantajați la egalitate de puncte și au parte de un meci mai ușor în ultima etapă. Dinamo va juca pe terenul celor de la Poli Iași, iar Oțelul primește vizita celor de la Unirea Dej, echipă care încă speră la baraj.
Scenariile în care Dinamo promovează:
Prima fază de poartă a avut loc după aproape un sfert de oră. Cisotti a reușit să centreze de pe partea dreaptă, iar Kehinde Fatai a pivotat în careu și a căzut ușor, cerând un penalty. Arbitrul a luat decizia corectă, iar jocul a fost lăsat să continue.
La cealaltă poartă, Boiciuc putea marca un gol spectaculos, de la marginea careului. Oteliță a centrat în zona de la 16 metri, iar atacantul a reluat din prima, fără ca mingea să atingă pământul, trecând pe lângă deschiderea scorului.
Citește și:
Dinamo și Oțelul, la egalitate de puncte înainte de ultima etapă
2 minute mai târziu, Gloria Buzău a beneficiat de o lovitură liberă din lateral, executată de Blejdea. Centrarea l-a găsit pe același Boiciuc, care a lovit bara transversală, după ce a reluat cu capul.
Perioada bună a gazdelor a continuat, iar Gloria Buzău a deschis scorul în minutul 38. Blejdea a executat un corner și a centrat perfect pentru Ariel Lopez, care a înscris cu capul. Uruguayanul s-a lovit de portarul advers în duelul aerian, dar golul a fost validat.
Imediat după pauză, Fatai a reluat cu capul din centrul careului advers, dar portarul buzoienilor a intervenit salvator, menținând avantajul echipei sale.
Boiciuc putea aduce liniștea pentru echipa sa, după o oră de joc. Atacantul a fost găsit excelent și a scăpat singur cu portarul, încercând să finalizeze simplu. Mingea a trecut agonizant pe lângă bara din dreapta, iar scorul a rămas 1-0.
Oțelul a avut o ocazie la fel de mare în minutul 61. În urma unei acțiuni bune, Gorovei l-a servit pe Cisotti, dar italianul l-a luat la țintă pe goalkeeper-ul gazdelor. S-a încheiat 1-0 pentru Gloria Buzău, iar Dinamo și Oțelul vor juca în ultima etapă pentru al doilea loc care asigură promovarea directă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo