Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo - Gaz Metan 2-0 | Cea mai importantă victorie pentru Dușan Uhrin jr.

Ion Alexandru

Publicat 19/10/2019 la 09:58 GMT+3

Mrzljak și Sorescu au marcat golurile victoriei în fața lui Gaz Metan Mediaș. Dinamo a urcat, provizoriu, pe loc de playoff după acest succes cu 2-0.

Dan Nistor, capitanul lui Dinamo

Credit imagine: Eurosport

Dușan Uhrin jr. a preluat pe Dinamo, când în Ștefan cel Mare fani vorbeau de evitarea retrogradării și de cât de slab este lotul din acest sezon. Antrenorul ceh s-a pus pe treabă și în două luni a reaprins speranțele pentru o calificare în playoff pe care Dinamo a ratat-o în ultimile două sezoane.
Gaz Metan a venit în București fără antrenorul suspendat Edi Iordănescu, dar cu speranța unui succes care ar fi însemnat egalarea liderului CFR Cluj. Dinamo nu i-a dat nici o șansă! A fost cea mai bună partidă făcută de dinamoviști de la venirea cehului Uhrin și cea mai clară victorie obținută în acest sezon. Nu scorul, ci jocul a fost mult mai bun decât ce au văzut fanii lui Dinamo în ultimul an.

Dinamo - Gaz Metan 2-0 | Sorescu, omul meciului

Deian Sorescu a fost suspendat la derby-ul terminat la egalitate, 1-1 cu FCSB, dar a revenit îm forță. Sorescu a pasat la primul gol reușit de Mrzljak și a stabilit scorul final după o pasă de maestru a căpitanului Nistor.
Dinamoviștii au mai marcat o dată prin același Mrzkjak, dar arbitrii au anulat eronat reușita din repriza a doua.

Dinamo - Gaz Metan 2-0 | Gaz Metan, în criză

Dumitru Cardoso a fost sngurul jucător de la Gaz Metan care i-a pus probleme lui Dinamo și a avut ghinion la un șut foarte periculos respins în bară de Piscitelli. În rest, Gaz Metan s-a comportat ca o echipă mică în Ștefan cel mare și se poate vorbi deja de criză la Mediaș. După debutul foarte bun de sezon, randamentul echipei lui Edi Iordănescu a scăzut mult. Gaz Metan a pierdut patru din ultimele cinci partide din Liga 1 și a învins doar pe Academica Clinceni. Mai mult, echipa din Mediaș s-a prăbușit surprizător în Cupa României. Foresta Suceava, locul 7 în liga a treia, a eliminat-o pe Gaz Metan.

Dinamo - Gaz Metan 2-0 | Minunea Uhrin

Dinamo a pierdut doar unul din ultimele opt meciuri, 2-3 la Giurgiu cu Astra, iar metodele lui Dușan Uhrin jr. par să fie ideale pentru revitalizarea echipei. Dinamoviștii au urcat până pe locul 6 în Liga 1 după acest succes cu Gaz Metan Mediaș, dar antrenorul ceh știe că greul abia acum începe. În următoarele trei etape, Dinamo joacă cu Viitorul lui Hagi, Universitatea Craiova lui Pițurcă și CFR Cluj, campioana lui Dan Petrescu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo