Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamoviștii, încredere oarbă în Cosmin Contra! Fostul lider al lui Dinamo e convins: "Nu e un laș!"

Irina Aldea

Publicat 26/10/2020 la 18:02 GMT+2

Dinamo a încasat patru înfrângeri consecutive, iar discuția demiterii lui Cosmin Contra este tot mai prezentă în ultimele două săptămâni.

Cosmin Contra

Credit imagine: Eurosport

Fanii lui Dinamo par că și-au pierdut răbdarea cu privire la rezultatele pe care echipa din Ștefan cel Mare le înregistrează avându-l pe Contra la cârma trupei. În opt etape din Liga 1, Dinamo a înregistrat o singură victorie, două rezultate de egalitate și cinci înfrângeri, ultimele patru meciuri fiind eșecuri totale pentru Cosmin Contra, alesul investitorilor spanioli de la Dinamo.
Totuși, Contra are parte și de susținere. Fostul lider al celor de la Dinamo este convins că Guriță va replia echipa. În vârstă de 28 de ani, Sergiu Hanca (KS Cracovia) e dezamăgit de parcursul slab al lui Dinamo din acest sezon, dar speră că echipa va fi redresată de Cosmin Contra, căruia îi acordă încredere totală. Hanca și Contra au avut o colaborare foarte bună la Dinamo în sezonul 2016-2017, când mijlocașul a fost liderul echipei care a luptat la titlu până în ultima etapă.

Cosmin Contra, susținut la Dinamo de Sergiu Hanca

"Tot anul au fost probleme cu banii la Dinamo. Pare un miracol ca lucrurile să fie pozitive acolo. Din punct de vedere sportiv, după venirea lui Contra și a acestor jucători, mă așteptam să aibă rezultate mai bune. Dacă stai să te uiți, sunt jucători buni, peste media Ligii 1, dar nu e de ajuns, trebuie să arăți asta pe teren, să fii prezent și să dai mai mult la un club precum Dinamo. Degeaba joacă bine în unele meciuri, dacă nu au rezultate. Nu joacă CV-ul, e posibil ca ei să fi avut altă impresie despre acest campionat. Poate că după aceste înfrângeri, își vor da seama că lucrurile nu stau chiar așa cum au crezut", a spus Hanca pentru Gazeta Sporturilor.
Hanca, fost căpitan în "Ștefan cel Mare", îl susține pe Cosmin Contra, fiind convins că "Guriță" poate redresa echipa: "Eu cred în valoarea lor, cred în capacitatea lui Cosmin Contra de a-i motiva și aștept să văd cum vor începe să urce în clasament. Contra e un tip ambițios, foarte devotat, nu e genul om laș, care să fugă atunci când e greu. Cred că va continua. Dacă până acum a fost prietenul jucătorilor, eu cred că se va schimba și va fi altfel pentru a-i face să înțeleagă că sunt la Dinamo. Doar aceasta este calea", a afirmat mijlocașul Cracoviei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo