Situația ar fi degenerat la CFR Cluj, după ce echipa a fost eliminată din play-off-ul Europa League și va fi nevoită să joace în grupele Conference League.
Ruptura Șumudică-vestiar era vizibilă de după partida tur, dar conducerea din Gruia a ieșit în față cu un comunicat prin care își confirma susținerea pentru staff-ul tehnic. După înfrângerea și în meciul retur, cu Steaua Roșie Belgrad, lucrurile ar fi escaladat, iar patronul clubului a tăiat în carne vie.

Bătaie în birou, după CFR - Steaua Roșie?

Liga Campionilor UEFA
CFR Cluj este asaltată de oferte pentru unul dintre cei mai buni jucători din sezonul trecut
ACUM 9 ORE
Odată cu Șumudică, au fost demiși și Marian Copilu, eminența cenușie de la club, dar și juristul Ionuț Ivașcu. Informația a surprins, în contextul în care primul era văzut de mulți drept omul din spatele performanțelor din ultimii ani, iar celui de-al doilea nu aveau cum să i se impute rezultatele.
Doar că, potrivit ProSport, aceștia au fost victime colaterale. Concret, la CFR se formaseră două tabere: una care îl susținea pe Șumudică și alta care voia să scape neapărat de el, considerându-l un tehnician foarte slab, incapabil să ducă echipa la nivelul următor.
Lucrurile au ajuns astfel la o temperatură de fierbere după meciul cu sârbii, astfel că sursa citată notează că la finalul confruntării de aseară kinetoterapeutul Viorel Boncoi și juristul CFR-ului, Ionuț Ivașcu s-ar fi luat la bătaie într-un birou. Marian Copilu, prezent și el în birou, ar fi intervenit, totul degenerând.
ProSport a prezentat captura de mai sus, unul dintre jurnaliștii sârbi prezenți la meci filmând evenimentul nefericit. Conform sursei citate, Viorel Boncoi s-ar fi ales cu capul spart, iar în degringolada generală ar fi fost, spre final, implicați și doi fotbaliști: Denis Ciobotariu și Mario Camora. Aceștia au intervenit, însă, pentru a aplana conflictul, nefăcând parte din vreo tabără
https://i.eurosport.com/2021/08/27/3207647.jpg
Și jurnaliștii sport.ro au intrat în posesia unor capturi de la incidentul de aseară, din Gruia. Pentru a calma spiritele, patronul echipei a luat decizia ca, pe lângă Șumudică (el nu apare în imagini), și alți oficiali să fie demiști, în urma conflictului.
Romanian Liga I
LIVETEXT Superliga | Când joacă FCSB cu CFR Cluj și Craiova! Programul complet al etapelor din tur
IERI LA 07:30
Romanian Liga I
CFR Cluj are o ofertă de nerefuzat pentru Andrei Burcă! Unde este dorit fundașul
29/06/2022 LA 18:04