Conducerea campioanei l-a confirmat săptămâna trecută printr-un comunicat de presă pe Șumi, dar, deși tehnicianul avea 6 victorii din 6 meciuri în Liga 1, postul lui nu era nici pe departe sigur. Asta pentru că nu se mai bucura de susținerea oficialilor, care îl văd un antrenor limitat, incapabil să ducă formația la nivelul dorit. Șumi e un bun motivator, dar oamenii cu bani de la clubul clujean se îndoiau serios de calitățile lui ca antrenor. În plus, tehnicianul a pierdut complet vestiarul. Lucru confirmat parțial chiar de omul care a făcut din Astra campioana României.
"E o atmosferă foarte apăsătoare în vestiar, dar nu știu dacă mai depinde doar de mine să-i montez. Eu încerc. N-am auzit cine mi-a cerut demisia", a spus Șumudică după partida de aseară din play-off-ul Europa League, pierdută de ardeleni cu Steaua Roșie Belgrad.
Bătuți tur-retur de sârbi, clujenii au luat imediat atitudine și le-au făcut pe plac fanilor, care nu îl mai doreau pe Șumudică la cârma echipei. Ca atare, potrivit ProSport, tehnicianul a fost demis de la echipă, conducerea anunțându-l că nu mai e o variantă pentru a conduce formația campioană. Nu doar Șumi a fost pe lista neagră a boardului CFR, și Marian Copilu fiind demis. Acesta din urmă a fost o adevărată eminență cenușie pentru clubul ardelean, el reușind majoritatea transferurilor importante și gândind strategia de achiziții.
Ligue 1
Messi, mină de aur pentru PSG. E aproape neverosimil cât a câștigat clubul într-o lună
ACUM 15 ORE

Șumudică, în Turcia. Dan Petrescu, înapoi la CFR

Pentru Șumudică urmează probabil o nouă aventură în Turcia, unde a antrenat cu succes la Kayserispor și Gaziantep. Patroana clubului din Kayseri, unde este în continuare Silviu Lung junior, schimbă din nou antrenorul. Agenția turcă Ajansspor a scris de săptămâna trecută că Șumudică este unul dintre cei doi candidați pentru postul de antrenor. Echipa din Kayseri a schimbat 10 antrenori în ultimii 2 ani, dar Șumudică este singurul care a avut rezultate bune. O revenire în Turcia ar fi biletul de care Șumudică are nevoie după frământările de la Cluj.
Dan Petrescu a construit echipa care a dominat România în ultimii 4 ani, iar succesul său de la CFR a fost bazat pe o organizare de joc perfectă și fotbalișți cu multă experiență. Acum, CFR Cluj nu mai are nici una dintre aceste două componente. O revenire în Liga 1 a lui Dan Petrescu s-ar putea face cu noi investiții pentru a crea un nou lot competitiv la CFR. Patronul campionilor are resursele necesare pentru a-l readuce pe omul care a făcut din CFR o sperietoare pentru cluburile puternice ale Europei. Drumul va începe din grupele Conference League, dar principaul obiectiv al lui "SuperDan" va fi titlul de campioană, unul care pare la îndemână având în vedere diferența de valoare din ardeleni și adversari.
"Acum vreo patru ani terminasem contractul în Dubai. Patronul de la CFR Cluj care era nou m-a rugat dacă pot să îl ajut să merg acolo. El era patron nou, prima oară în fotbal, și avea ambiții mari. Cred că am făcut un lucru excelent să merg la CFR Cluj, să câștig trei campionate jumate și să aduc CFR în Europa în zone care vor fi greu de ajuns în viitor. Am ajuns să jucăm de la egal la egal cu Sevilla. Numai datorită arbitrului și regulamentului am fost eliminați. Cred că puteam să câștigăm Europa League. Și cu Celtic, și cu Rennes, cu Lazio, echipe mari, de care, în momentul de față și în viitor, nu ne mai putem apropia pentru că nu avem bani să investim. După plecarea mea, problemele sunt mari. A fost o problemă internă. Ca în România, când cineva prinde putere, sunt foarte mulți oameni geloși. Nu am mai avut încredere în cineva din club. Am simțit că nu mai trebuie să stau. Cred că și-au dat seama că au greșit față de mine. Și mie mi-a părut rău pentru că mă atașasem de echipă. În afară de performanțe, este un oraș frumos, am plecat și cetățean de onoare de acolo, am avut trofee, medalii și amintiri superbe. Clujul rămâne una dintre casele mele și cu siguranță mă voi întoarce acolo", a spus Dan Petrescu într-un interviu recent.
UEFA Europa Conference League
"Rămâneți muți dacă vă spun ce s-a întâmplat la CFR!" Replica lui Șumudică după atacul lui Petrescu
ACUM 20 ORE
UEFA Europa Conference League
Petrescu îl critică pe Șumudică, după Jablonec-CFR 1-0: "Nu eu am făcut pregătirea și transferurile"
IERI LA 21:29