Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Situație ingrată la Dinamo! Contra și-a pierdut încrederea în spanioli: "Promisiunile sunt problema"

Irina Aldea

Publicat 05/11/2020 la 12:46 GMT+2

Dinamo pare că se află într-o situație fără rezolvare, iar Cosmin Contra, antrenorul echipei din Ștefan cel Mare, și-a pierdut răbdarea și încrederea în șefii spanioli.

Cosmin Contra

Credit imagine: Eurosport

Dinamo traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria clubului. Cu o conducere nouă și promisiuni nenumărate, trupa din Ștefan cel Mare a bifat cinci înfrângeri, două egaluri și o singură victorie în noul sezon din Liga 1, iar Cosmin Contra este exasperat de situația de la club și face acuzații grave.
În vârstă de 44 de ani, Cosmin Contra le-a reproșat șefilor echipei că nu respectă promisiunile făcute și a pus sub semnul întrebării internarea lui Pablo Cortacero, infectat cu COVID-19. Ieri, Dinamo a anunțat oficial că Pablo Cortacero, numărul 1 din club, este infectat cu COVID-19 și internat în spital. Exasperat de faptul că promisiunile financiare nu sunt îndeplinite, Cosmin Contra a ieșit la atac și a pus la îndoială informația.

Cosmin Contra iese la atac și face acuzații grave

"Eu unul nu am mai gestionat o astfel de situație. Problema nu este legată de dificultățile acestea, problema sunt promisiunile care se fac săptămână de săptămână că situația se va reglementa și această situație nu se reglementează.
Dacă s-ar fi spus de la început că acest club va avea bani în luna decembrie și în luna decembrie se termină toate problemele financiare, cred că nimeni nu ar fi avut o problema. Dar se spune la fiecare săptămână că vor intra niște bani, să se reglementeze situația finaciară, nu numai la prima echipă, aici mă gândesc și la toți cei care sunt în jurul echipei, la antrenorii de la grupele de copii și juniori, staff-ul administrativ, cei care sunt la terenuri, bucătarii, angajații care sunt pe la club
Ar trebui să fim conștienți că situația este una grea în momentul de față și singurul care poate să deblocheze această situație este Pablo Cortacero. Care din păcate este cu Covid și deocamdată nu știm care este starea lui de sănătate. Nu am cunoștințe de ceea ce se întâmplă, am înțeles că este internat, nu știu dacă este adevărat sau nu", a spus Contra pentru PRO X.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo