Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#AiNoștri | Povestea lui Mihai Eșanu! Interviu exclusiv despre Dinamo, planuri de viitor și suporteri

Bianca Dumitru

Publicat 01/09/2021 la 13:07 GMT+3

La doar 23 de ani, Mihai Eșanu visează să ajungă unul dintre cei mai buni portari din lume, luându-și motivația în fiecare zi din plăcerea de a se afla pe gazon. Titularul dintre buturile lui Dinamo este optimist cu privire la viitorul echipei sale și le este recunoscător fanilor pentru sprijinul pe care i-l oferă. Goalkeeper-ul și-a spus povestea pentru Eurosport.ro.

Mihai Eșanu, Dinamo, 2021

Credit imagine: Instagram

Mihai Eșanu a început să facă fotbal de la vârsta de 6 ani, ajungând la Dinamo în 2011, după ce le-a atras atenția antrenorilor din Ștefan cel Mare cu prestațiile sale în tricoul lui Cautis Steaua Sudului. Goalkeeper-ul a vorbit pentru Eurosport.ro despre cum a ajuns să joace fotbal și despre ce a însemnat pentru el debutul în prima echipă a lui Dinamo.
"Părinții mi-au spus că de când eram mic aveam foarte multă energie și îi oboseam foarte tare când se jucau cu mine și așa s-au gândit să mă ducă la un sport, iar pentru că tatălui meu îi plăcea fotbalul, m-au dus la fotbal. Prima amintire pe care o am de pe stadion este de la un meci al echipei naționale.
Am început fotbalul la Palatul Copiilor la 6 ani, după care am fost la Cautis Steaua Sudului până la 13 ani și de atunci sunt la Dinamo. Atunci când eram la Cautis, eram un grup de jucători foarte buni, individual nu aveam calitatea celor de la Dinamo sau Steaua, dar aveam un antrenor foarte bun, Florin Grigoraș, care știa să ne așeze foarte bine în teren, și mereu erau niște meciuri foarte frumoase între noi și Dinamo sau Steaua pe care, de cele mai multe ori, le câștigam. Antrenorii și oamenii de la Dinamo m-au plăcut și au insistat să merg acolo și așa am ajuns la Dinamo.
Debutul mi l-am făcut în meciul contra celor de la Chindia Târgoviște, când l-am înlocuit pe Straton la pauză. A fost ceva neprevăzut, așa că nu am avut foarte mult timp să mă gândesc la importanța momentului și nu am avut foarte multe emoții, așa cum probabil aș fi avut dacă aș fi știut cu câteva zile înainte că voi debuta", a spus Eșanu.
Mihai Eșanu, Dinamo, 2017

#AiNoștri | Cel mai dificil moment al noului sezon pentru Eșanu

A fi fotbalist la Dinamo nu este tocmai ușor în această perioadă, clubul confruntându-se în ultimele luni cu probleme financiare importante, care au dus la slăbirea lotului. Echipa din Ștefan cel Mare a ajuns la 4 înfrângeri consecutive în noul sezon al Ligii 1, încasând 11 goluri în primele 7 etape.
Întrebat despre cel mai greu de digerat gol din cariera sa, Mihai Eșanu a vorbit despre reușita lui Jefte Betancor de la Farul, din partida disputată în august la Ovidiu. Portarul "câinilor roșii" a dezvăluit și care este atmosfera din vestiar, mărturisind că jucătorii au încredere în ceea ce urmează să se întâmple.
"Golul de la ultimul meci contra celor de Farul de la jumătatea terenului a fost cel mai greu de digerat. În secundele dinainte mă retrăgeam în poartă și am încercat să mă poziționez în așa fel încât să prind mingea, dar, din păcate, la ultimii pași am alunecat și nu am mai putut să opresc mingea să intre în poartă.
După aceea, au fost câteva secunde dificile, dar am încercat să trec repede peste ele pentru că știam că, dacă o să mă gandesc la gol, acest lucru o să-mi afecteze jocul în continuare.
Ultimul an a fost o perioadă grea, într-adevăr. Au fost mai multe probleme în aceste luni. Nu numai problemele financiare făceau ca situația să fie așa grea, dar ne-am unit ca grup și mă bucur că am reușit să trecem cu bine peste acea perioadă.
Atmosfera nu este cea mai bună pentru că avem 4 înfrângeri la rând, dar suntem pozitivi și optimiști că, ușor-ușor, vom reuși să pregresăm și să avem rezultate și un joc din ce în ce mai bun", a declarat goalkeeper-ul pentru Eurosport.ro.

#AiNoștri | "E cea mai frumoasă 'meserie' din lume!"

Mihai Eșanu are planuri mari cu fotbalul, dorindu-și să evolueze cât mai mult și să ajungă la echipe importante din lume. Tânărul fotbalist a spus că își ia motivația din plăcerea pe care o simte atunci când se află pe gazon și din sprijinul manifestat de suporterii lui Dinamo, arătându-se încântat de faptul că a reușit să-și transforme marea pasiune în meserie.
"Să fii fotbalist este cea mai frumoasă 'meserie' din lume. Mă simt norocos că pot să fac ceea ce îmi place. Sunt conștient că mulți oameni n-au posibilitatea să-și câștige existența dintr-un loc de muncă la care să meargă cu plăcere. Îmi doresc să ajung cât mai sus. Asta mă motivează în fiecare zi.
Să joc pentru Dinamo este unul dintre visele care a devenit realitate. Este clubul cu care am ținut de mic, clubul la care am crescut și este o onoare și o mândrie pentru mine să joc în acest echipament.
Și cum să nu fii motivat să joci pentru Dinamo când ai în spate niște suporteri ca ai noștri?
Obiectivul meu, nu numai în fotbal, dar și în viață, este să încerc să devin cea mai bună versiune a mea din toate punctele de vedere. Cu fotbalul îmi doresc să ajung cât mai aproape de cel mai înalt nivel, să câștig trofee, să fiu apreciat de oameni. Fotbalul înseamnă totul pentru mine", a mărturisit Eșanu, care îi are ca modele pe Ter Stegen, Neuer sau Alisson, pe care îi consideră "unii dintre cei mai buni portari din lume" și de la care se inspiră pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Mihai Eșanu, Dinamo, 2018

#AiNoștri | Mesajul lui Mihai Eșanu pentru suporterii lui Dinamo

În ciuda problemelor de la club, jucătorii lui Dinamo sunt sprijiniți de suporteri. Fanii le sunt alături fotbaliștilor indiferent de rezultate și îi încurajează să meargă mai departe atunci când le este cel mai greu. Acest lucru l-a impresionat pe Mihai Eșanu, care a recunoscut că nu se aștepta la o reacție pozitivă după meciul cu Farul, dar că suporterii i-au dovedit contrariul.
"Aș vrea să le mulțumesc pe această cale suporterilor pentru tot ce au făcut pentru club și pentru noi. Fără ei nu ar mai fi existat Dinamo în acest moment și cred că nu sunt cuvinte pentru ceea ce au realizat ei.
Aș mai vrea să le mulțumesc, personal, și pentru toate încurajările, cuvintele și mesajele frumoase pe care mi le-au transmis după meciurile mai puțin reușite. Am fost surprins foarte plăcut după meciul cu Farul când toată peluza mi-a strigat numele. Acest lucru m-a ajutat enorm să trec mai ușor peste acel moment greu", a conchis fotbalistul de 23 de ani.

#AiNoștri | Mihai Eșanu, în câteva cuvinte

  • În curtea școlii, la fotbal, prietenii mă strigau... pisica.
  • Modelul meu când eram mic era... Lobonț.
  • Primul post pe care am jucat a fost... atacant.
  • Oamenii care mi-au influențat cel mai mult cariera sunt... părinții, prietenii și toate persoanele care au fost alături de mine până acum.
  • Fotbalistul pe care aș vrea să-l întâlnesc este... Cristiano Ronaldo.
  • Echipa din Europa la care aș vrea să joc este... Galatasaray.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo