Eurosport
Dinamo are un nou administrator special! Cine e favorit acum să fie numit antrenor
De
Publicat 20/07/2022 la 17:05 GMT+3
Dinamo l-a numit pe Vlad Iacob în funcția de administrator special al clubului, după despărțirea de Iuliu Mureșan. Oficialii "câinilor roșii" trebuie acum să numească și un nou antrenor al echipei, iar favorit este Ovidiu Burcă.
Dinamo
Credit imagine: Facebook
Dinamo s-a despărțit recent de Iuliu Mureșan, care a fost administratorul special al clubului în ultimii ani. Potrivit GSP, postul va fi ocupat în continuare de Vlad Iacob, care va avea în curând o întâlnire cu echipa și cu membrii staff-ului tehnic.
"Eu sunt dispus să mă implic la Dinamo ca administrator special, dacă vor exista resursele financiare necesare. Altfel, un administrator special nu va face altceva decât să meargă acolo ca să stingă lumina. Nu poți să conduci un club de fotbal fără resurse financiare", a declarat Iacob, într-un interviu acordat săptămâna trecută pentru sursa citată.
Vlad Iacob va fi confirmat în funcție prin corespondență de către Adunarea Generală a Acționarilor, aceștia neputând să se întâlnească pentru că Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar, și Dorin Șerdean, acționarul majoritar al clubului, nu se află în acest moment în România.
Ulterior, noul administrator al "câinilor roșii" va stabili și primele transferuri pe care le va face.
Citește și:
Cine e favorit să fie antrenorul lui Dinamo
În principal, Vlad Iacob va trebui să numească un nou antrenor la Dinamo, care să pregătească echipa în sezonul 2022/23 al Ligii 2.
Favorit să se afle pe banca tehnică a "câinilor roșii" este Ovidiu Burcă, fost fotbalist la Dinamo, alaături de care a cucerit un titlu de campion, trei Cupe ale României și o Supercupă.
Ca antrenor, Burcă a pregătit în trecut echipele a doua și U19 ale celor de la Rapid, iar sezonul trecut a fost principal la CSM Slatina, bifând prima sa experiență ca antrenor al unei formații de seniori.
După retrogradarea din Liga 1 și despărțirea de Dusan Uhrin, Dinamo a fost pregătită de Iulian Mihăescu și Ionel Augustin.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo