Gică Hagi va fi antrenorul echipei Farul Constanța, așa cum a anunțat Gică Popescu la conferința de presă în care au fost făcute publice detaliile fuziunii dintre Viitorul și Farul.
Hagi, care va fi și acționar al echipei, a vorbit despre primele transferuri pe care le-a făcut la Farul, anunțând că a semnat cu Marian Aioani, portarul în vârstă de 21 de ani care a evoluat în sezonul trecut la Chindia Târgoviște, și cu Adrian Petre, atacantul trecut în stagiunea 2020/21 pe la FCSB, Cosenza (Serie B) și UTA Arad.
În plus, antrenorul a declarat că Farul mai caută în acest moment un mijlocaș central, pentru linia ofensivă prelungindu-i contractul lui Ely Fernandes.
Fotbal
Gol spectaculos reușit de un puști de la Farul în Liga 3! A marcat de la 40 de metri
18/09/2021 LA 09:29
"Am luat cel mai bun portar, după părearea mea, pe Aioani. Are 21 de ani, e născut în 1999. Va fi unul dintre portarii echipei naționale în doi ani. Trebuie să-l aducem acolo. Avem mare încredere în el, de aceea i-am lăsat să plece pe Căbuz și pe Cojocaru. Ambii erau foarte buni, voiau să joace, concurența era prea mare, așa că am decis că e mai bine pentru ei să plece.
Am luat un fundaș central care s-a format la Farul. Se apără bine, e bine poate cel mai bun la construcție din Liga 1. L-am luat pe Adi Petre, e născut 1998, e vârful echipei naționale de tineret. Mie îmi place să resuscitez jucători, mă înham la acest lucru, vrea să-l fac să dea goluri.
Vom lua și la mijloc ceva, în atac i-am prelungit contractul lui Ely Fernandes", a declarat Hagi, la conferința de presă în care a fost anunțată oficială fuziunea dintre Farul și Viitorul.

Larie revine la Farul

Fundașul pe care l-a menționat Hagi este Ionuț Larie, care a mai evoluat în trecut pentru FCSB și CFR Cluj. Acesta a semnat cu Farul din postura de jucător liber de contract, după ce înțelegerea sa cu Gaz Metan Mediaș a ajuns la final.
Născut în orașul de la malul mării, Larie și-a început cariera la Portul Constanța, pentru ca în 2006 să fie transferat de Farul. El a evoluat și pentru Viitorul, în perioada 2010-2014, astfel că Hagi îl cunoaște foarte bine. Fundaș central la bază, noul jucător al lui Farul poate fi folosit și la închidere, astfel că, în ciuda vârstei, el se poate remarca drept o achiziție extrem de importantă.
Romanian Liga I
Enes Sali, în presa din Spania! Ce au scris cei de la Marca despre cel mai tânăr marcator din Liga 1
16/09/2021 LA 07:42
Romanian Liga I
Farul obține un punct din deplasarea la Craiova grație unui gol marcat de Adi Petre
27/08/2021 LA 20:01