Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Deac a explicat cum a strâns CFR rândurile, deşi nu avea antrenor, astfel încât să umilească FCSB

Cristian Mihală

Publicat 29/08/2021 la 23:18 GMT+3

FCSB a suferit cea mai usturătoare înfrângere din istoria sa contra CFR-ului, scor 1-4 în Gruia. Ciprian Deac a vorbit despre partidă, dar şi despre modul în care fotbaliştii din Gruia s-au motivat după demiterea lui Şumudică.

Ciprian Deac, cel mai bun jucător al CFR-ului

Credit imagine: facebook

În ciuda scandalului de la club, clujenii au părut descătuşaţi în confruntarea cu roş-albaştrii, cărora nu le-au dat vreo şansă. A părut un duel între bărbaţi şi băieţi, formaţia lui Edi Iordănescu arătând în multe momente ca o echipă de amatori.
La final, Ciprian Deac, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, a analizat la cald partida.
"Au fost zile grele, a fost haos, dar ne-am adunat. Ştiam ce grup şi ce spirit avem, iar asta s-a văzut în această seară. Am vorbit, noi jucătorii mai experimentaţi am strâns rândurile şi am mers mai departe. CFR-ul e un club puternic, sincer credeam că putem câştiga. Nu mă aşteptam la un scor aşa mare, dar eram convins că cele 3 puncte pot ajunge în dreptul nostru. S-au adunat multe meciuri, aveam nevoie de un succes înainte de mini-vacanţa asta", a spus Deac la final.
Întrebat dacă FCSB a ieşit din lupta pentru titlu, fiind la 12 puncte distanţă, veteranul ardelenilor a rămas cu picioarele pe pământ.
"În primăvară va fi alt campionat, se vor înjumătăţi punctele şi fiecare echipă va avea şansa ei", a mai spus mijlocaşul ardelenilor.

Deac aşteaptă noul antrenor de la CFR

Dan Petrescu e aşteptat mâine să semneze cu CFR, dar mijlocaşul a fost întrebat ce nu a mers în perioada "Şumudică".
"Nu vreau să vorbesc despre ce a fost. Ne pare rău de tot ce s-a întâmplat. Orice antrenor care va veni este bine-venit. Avem un grup serios, muncim enorm şi oricine va veni va avea plăcerea să lucreze cu noi", a fost concluzia lui Deac.
FCSB rămâne cu o singură victorie în ultimele 10 partide cu CFR Cluj. În Gruia, roș-albaștrii nu s-au mai impus de 7 ani: în august 2014, Cristian Tănase marca singurul gol al unei dispute în care gazdele au jucat mai mult de o repriză în 10, după eliminarea lui Negruț.
CFR are, așadar, punctaj maxim după 7 etape, în timp ce formația din Berceni a coborât pe 7, în afara locurilor de play-off. Distanța dintre cele două este de 12 puncte și doar o minune poate să facă din formația lui Edi Iordănescu o candidată cu șanse serioase la titlu.
cfr
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo