Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo a prezentat prima achiziție efectuată în mandatul lui Mircea Rednic

Andrei Nicolae

Actualizat 14/10/2021 la 14:45 GMT+3

Michel Espinosa a semnat un contract până la sfârșitul sezonului cu Dinamo, cu drept de prelungire până în 2023.

Michel Espinosa

Credit imagine: facebook

Mijlocaşul francez de origine cameruneză Michel Espinosa a semnat, joi, un contract cu Dinamo Bucureşti, valabil până la finalul sezonului, cu opţiune de prelungire până în 2023, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.
Acesta este și primul transfer realizat de club după venirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică.
Născut pe 15 septembrie la Yaounde, Michel Espinosa a evoluat ultima oară pentru Botev Plovdiv, în sezonul precedent din campionatul Bulgariei.El şi-a început cariera la Toulouse, după care a mai jucat la Trélissac FC, Clermont Foot, Stade Lavallois, NK Istra 1961 (Croaţia) şi AS Lyon-Duchere.

Dinamo mai aduce încă 3-4 jucători

Mircea Rednic, a afirmat, într-o conferinţă de presă, că va aduce alţi 3-4 jucători la echipă în speranţa că jocul formaţiei sale se va regla până în pauza de iarnă când va lua unele decizii privind lotul.
Mircea Rednic Dinamo
"Până duminică încă doi jucători vor semna, e vorba de un atacant. Avem două posibilităţi, un atacant din Olanda şi unul din Bulgaria. Tomas Vestenicky astăzi o să facă testul fizic, după care vom lua o decizie. Avem discuţii avansate cu un fundaş dreapta, care a jucat în Belgia şi pe care îl cunosc. Sper ca de luni să semneze şi să intre în programul echipei. Cam astea sunt noutăţile. Ei nu au venit în probe, în situaţia actuală. Trebuie să facă testul medical, să facă testul fizic, pentru că este foarte important, că sunt probleme fizice. O să încercăm să îi aducem măcar la 80% din posibilităţile fizice pentru că meciurile pe care le aveam sunt importante pentru a lua puncte.
Jucătorii care au venit până acum au opţiune până în iarnă, cei care au fost aduşi de mine au opţiune în iarnă, deci nu vrem să riscăm. Cine confirmă rămâne, cine nu, pleacă. Nu pot să spun de câţi jucători mai am nevoie, dar în perioada următoare cred că vor fi trei-patru. Nu vreau să aduc ca să avem concurenţă aiurea", a declarat Rednic.

Achiziție de marcă și în conducere

O achiziție foarte importantă a fost efectuată și la nivelul conducerii. Fostul internaţional Florin Răducioiu a fost cooptat pe postul de director tehnic sau director sportiv, a susținut Mircea Rednic
"În momentul acesta eu mi-l doresc pe Răducioiu să vină lângă echipă. M-am întâlnit cu el, a rămas ca domnul (Iuliu) Mureşan să discute săptămâna asta. Am vorbit şi cu Dănciulescu înainte, am înţeles situaţia, are şi el dreptate dintr-un punct de vedere. Cel care a acceptat să vină la Dinamo este Răducioiu. Va veni director tehnic, sportiv, manager, ce vrea el. În plus, la cum arată, mă gândesc să îl bag vreo 5-10 minute la sfârşit de meci să ţină de minge", a declarat Rednic.
În vârstă de 51 de ani, fostul dinamovist Florin Răducioiu, component al "Generaţiei de Aur", a evoluat la echipe de prestigiu din Europa, precum AC Milan, Espanyol, West Ham, Stuttgart sau Monaco.
După 11 etape, Dinamo ocupă penultima poziţie în clasamentul Ligii I, cu 7 puncte, şi va întâlni vineri, de la ora 20:30, în deplasare, formaţia Gaz Metan Mediaş, într-un meci din cadrul etapei a 12-a.
Sursa: Agerpres
Watford - Liverpool, etapa 8
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo