FC Barcelona pare că a ieșit din impasul financiar odată cu încheierea acordului cu americanii de la Sixth Street Partners, care vor vira 207 milioane de € în conturile clubului în schimbul a 10% din drepturile TV ale catalanilor din următorii 25 de ani. Cu acești bani, Barcelona își va achita datoriile din anul financiar curent, estimate la aproximativ 150 de milioane de €.
Laporta nu se va opri însă aici și negociază cu o altă companie o nouă tranzacție de acest gen, care prevede vânzarea altor 15% din drepturile TV, în schimbul a 400 de milioane de €. Conform Marca, jumătate din această sumă va fi investită în transferuri în această vară, iar dacă țintele vor fi atinse, Xavi va avea o echipă cu adevărat stelară în sezonul viitor.
Primul pe listă este Lewandowski, Barcelona făcând deja mai multe oferte pentru polonez, cu care are deja un acord de principiu. Catalanii speră să-l ia pe atacant cu apriximativ 40 de milioane de €, deși Bayern vrea o sumă mai mare.
Liga
Barcelona a dat lovitura! A obținut banii necesari pentru înregistrarea transferurilor verii
ACUM 4 ORE
Citește și:

Barcelona a făcut rost de bani și începe asaltul pe piața transferurilor

În plus, Barcelona este în cursă cu Chelsea pentru transferurile lui Raphinha și Kounde, dar odată cu infuzia de capital primită pare a avea prima șansă pentru cei doi jucători. În privința brazilianului, Leeds a acceptat o ofertă de aproximativ 60 de milioane de € de la Chelsea, dar jucătorul ar prefera o mutare pe Camp Nou.
Impresariat de Deco, Raphinha nu și-a dat încă acordul să meargă la Chelsea și așteaptă ca Leeds să se înțeleagă cu Barcelona. Presa spaniolă anunță că gruparea blaugrana a făcut și ea o ofertă, de aproximativ 50 de milioane de €, dar e posibil să pluseze în zilele următoare pentru a-i convinge pe șefii de pe Elland Road.
Situația lui Kounde este la fel de complicată, dar se pare că și francezul preferă să îmbrace tricoul Barcelonei din sezonul viitor. Sevilla cere 65 de milioane de € pentru jucătorul său, bani pe care Barcelona ar fi gata să-i ofere odată ce va încheia noul acord comercial.
De asemenea, Barcelona le va putea înregistra acum fără probleme contractele lui Kessie și Christensen, cu care s-a ajuns de mult timp la un acord pentru a semna din postura de jucători liberi.
Xavi nu a renunțat nici la visul de a-l avea în echipă pe Bernardo Silva, dar City cere 100 de milioane de € pentru portughez, ceea ce complică destul de mult lucrurile. Totuși, în cazul în care catalanii vor obține suma dorită pe Frenkie de Jong (se cer în jur de 80 de milioane de €, iar United oferă ceva mai puțin) nu ar fi exclus ca Laporta să forțeze transferul mijlocașului de la campioana Angliei, ceea ce ar încununa o campanie de mercato de vis pentru clubul de pe Camp Nou.
Liga
Cum arată topul favoritelor la câștigarea titlului în La Liga, înainte de startul sezonului 2022/23
ACUM 5 ORE
Liga
Remarca incomodă făcută de Xavi la adresa lui Lewandowski! Ce a spus antrenorul Barcelonei în 2021
ACUM 5 ORE