Scandalul de la Cluj, în urma căruia Șumudică a fost demis, a dus la un echilibru aparent între cele două combatante în duelul de duminică. Clujenii au fost pregătiți de margine de doi antrenori cu portarii, în contextul în care Dan Petrescu nu a semnat încă, dar asta nu i-a împiedicat pe ardeleni să bifeze al 10-lea succes la rând în Liga 1, dacă luăm în calcul și partidele din stagiunea precedentă.
Prima repriză a fost una slabă, în care ploaia a afectat atât gazonul, cât și calitatea jocului. Totuși, CFR a reușit să puncteze după jumătate de oră prin Omrani, care a profitat de lipsa de marcaj a lui Ovidiu Popescu. Vârful din Gruia a prins un voleu cu pământul de la 20 de metri, iar Vlad a fost păcălit de traiectoria balonului.

CFR - FCSB 4-1 | Repriză de coșmar pentru Edi Iordănescu

Romanian Liga I
Lovitură pentru Dan Petrescu! Un jucător important de la CFR Cluj, OUT de la meciul cu Craiova
ACUM 16 ORE
O singură dată în ultimii 13 a reușit FCSB să întoarcă un rezultat contra CFR-ului: în martie 2008. Atunci clujenii au avut 1-0, dar roș-albaștrii au revenit impresionant, impunându-se cu 3-1. Ca atare, Edi Iordănescu a avut o misiune dificilă la pauză. Iar repriza a doua nu că nu a adus un reviriment al oaspeților, dar a fost un galop de sănătate pentru clujeni.
Mai întâi, Sigurjonsson a profitat de o nouă gafă marca "Andrei Vlad", care a respins în față, prost, o centrare deviată. În minutul 67, Perianu s-a dovedit a fi o schimbare extrem de neinspirată pentru FCSB. Acesta a greșit pasa și, pe contra-atac, Deac a înscris superb, cu un șut care a lovit mai întâi bara, apoi a intrat în poarta nefericitului Vlad.
Pasa decisivă la golul 3 i-a aparțut lui Alibec, astfel că 6 minute mai târziu, când Petrila a fost faultat în careu de Vlad, tribuna a cerut ca denis să execute penaltyul. Cu 7 goluri în poarta FCSB-ului, Alibec a tras tare, pe centru, și părea că va fi stabilit scorul final. La ultima fază, Ianis Stoica a reuşit golul de onoare, o palidă consolare pentru o prestaţie dezastruoasă a formaţiei lui Edi Iordănescu.
FCSB rămâne cu o singură victorie în ultimele 10 partide cu CFR Cluj. În Gruia, roș-albaștrii nu s-au mai impus de 7 ani: în august 2014, Cristian Tănase marca singurul gol al unei dispute în care gazdele au jucat mai mult de o repriză în 10, după eliminarea lui Negruț.
Înfrângerea de azi e cea mai usturătoare pentru FCSB în istoria întâlnirilor directe cu FCSB. Până acum, clujenii se impuseseră cu maximum 2-0 în duelurile cu formația roș-albastră.
CFR are, așadar, punctaj maxim după 7 etape, în timp ce formația din Berceni a coborât pe 7, în afara locurilor de play-off. Distanța dintre cele două este de 12 puncte și doar o minune poate să facă din formația lui Edi Iordănescu o candidată cu șanse serioase la titlu.
https://i.eurosport.com/2021/08/29/3209503.jpg
Romanian Liga I
Dan Petrescu vrea să scape de unul dintre titularii folosiți de Marius Șumudică la CFR Cluj
IERI LA 11:32
Fotbal
Rădoi a anunțat convocările preliminare pentru dubla cu Germania și Armenia. Revenire după 2 ani
17/09/2021 LA 10:46