Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB i-a găsit deja înlocuitor lui Moruțan, transferat la Galata! Super-lovitura pregătită de Edi Iordănescu

Razvan Circeag

Publicat 23/08/2021 la 17:04 GMT+3

Mihai Bordeianu şi-a reziliat contractul cu Al Qadisiyah şi e dorit de FCSB și CFR Cluj. După despărțirea de Olimpiu Moruțan, roș-albaștrii au prima șansă la transferul fotbalistului.

Olimpiu Moruțan FCSB

Credit imagine: Getty Images

În ultima perioadă au existat multe discuții despre transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray, însă lucrurile nu se concretizaseră și părea că totul a picat. Fotbalistul nevând nici măcar evoluții tocmai bune în startul noului sezon.
Doar că, în cele din urmă, cele două părți au ajuns la un consens. Conducerea roș-albaștrilor a anunțat că s-a bătut palma pentru transferul lui Moruțan. Turcii vor achita 5,5 milioane de euro pentru mijlocașul român, plus alte bonusuri.
Mihai Bordeianu a fost cumpărat e Al Qadisiyah de la CFR Cluj în luna octombrie a anului trecut, pentru 1,4 milioane de euro. După numai 4 luni petrecute în Arabia Saudită, mijlocașul român a revenit în Gruia, sub formă de împrumut.

FCSB e favorită să-l transfere pe Mihai Bordeianu

Acum, Bordeianu și-a reziliat contractul cu arabii, iar CFR Cluj și FCSB se luptă pentru transferul acestuia. Ardelenii păreau favoriți pentru semnarea fotbalistului până acum, dar lucrurile au luat o altă întorsătură odată cu transferul lui Moruțan.
Roș-albaștrii au început prost noul sezon și în acest context au nevoie neapărată de întăriri. Cu siguranță FCSB va forța transferul lui Bordeianu, putând pune pe masă o ofertă mai bună decât cea inițială. CFR are șansa a doua acum.
Pe lângă Bordeianu, Edi Iordănescu mai are promise două transferuri. Mijlocașul ofensiv Hervin Ongenda, de la FC Botoșani, și încă un atacant.
FCSB a fost eliminată deja din Europa, iar în campionat ocupă abia locul 7 în clasament, cu 8 puncte adunate în 5 meciuri jucate. De la 21:30 vor evolua acasă împotriva celor de la Sepsi.
Liverpool - Chelsea va fi sâmbătă de la ora 19.30 pe Eurosport 1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo