Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB, probleme uriașe înaintea partidei cu CS Mioveni! Alți 2 jucători au fost testați pozitiv

Andrei Nicolae

Actualizat 14/10/2021 la 18:13 GMT+3

Echipa pregătită de Edi Iordănescu se confruntă cu un focar de infecție. Chiar și antrenorul este afectat. Vicecampioana României va fi fără 8 jucători la meciul de sâmbătă, din etapa a 12-a în Liga 1, din cauza coronavirusului.

FCSB

Credit imagine: facebook

Update / Potrivit sport.ro, Iulian Cristea și Răzvan Oaidă au ieșit pozitivi în urma ultimelor teste efectuate de echipa roș-albastră. Din această cauză, FCSB va avea mari probleme de efectiv pentru partida de la Buzău, contra celor de la CS Mioveni. În acest moment, FCSB are la dispoziție doar 14 jucători, dintre care 3 sunt portari.
Știre inițială
Pauza internațională a venit cu vești cât se poate de proaste pentru FCSB, una dintre formațiile cu pretenții la titlu. Un focar de infecție cu Covid 19 a lovit crunt echipa aflată azi pe locul 3 în Liga 1
După Budescu şi Şut izolaţi din cauza simptomelor, iar Straton şi Şerban infectaţi cu COVID-19, alţi 4 sau 5 jucători au probleme şi, pentru siguranţă, vor intra în carantină, a anunțat Digi Sport.

FCSB ar putea fi fără 8 jucători afectați de Covid-19 la partida cu CS Mioveni

În aceste condiții, FCSB va aborda partida cu CS Mioveni din acest weekend (sâmbără ora 20:30), din etapa a 8-a a Ligii 1, fără 8 jucători. Fără a-i include în această statistică și pe jucătorii aflați în recuperare după accidentări.
Iar problemele nu se încheie aici. FCSB nu va avea la dispoziție nici staff-ul tehnic. Atât Edi Iordănescu, cât și secundul acestuia, Alexandru Radu, sunt în carantină după ce s-au infectat la rândul lor cu coronavirus. În aceste condiții, echipa va fi condusă la meci de Eugen Nae, antrenor cu care s-a făcut un contract pentru o lună.
De la FCSB, foarte puțini jucători s-au vaccinat anti Covid-19.
Într-o perioadă complicată, FCSB l-ar putea avea la dispoziție din nou pe Florin Tănase, care a revenit într-un meci amical în urmă cu câteva zile, după o absență de aproximativ o lună și jumătate.
"Florin Tănase și-a dorit foarte mult să revină. El a intrat după o perioadă de pauză și știu ce greu este când stai atât de departe de gazon. El s-a antrenat foarte bine de când a intrat cu echipa, i-am dat minute și mi-am dorit să își recâștige și el plăcerea de a juca, tonusul.
L-am văzut foarte implicat, foarte responsabil și faptul că a și marcat și a deschis scorul este foarte bine pentru el, pentru moralul lui și pentru echipă. Este căpitanul echipei, este un jucător exponențial pentru noi și am încredere necondiționată în el că ne va ajuta foarte mult", a declarat Edi Iordănescu.
Leicester - Manchester United, etapa 8
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo