Farul - CFR Cluj 1-0 | Liderul se detașează. Cum arată clasamentul în play-off și ce meciuri au mai rămas

Eurosport on Google

Farul a câștigat derby-ul pentru primul loc cu CFR Cluj, scor 1-0. Unica reușită a întâlnirii a fost semnată de Adrian Mazilu, iar trupa dobrogeană se distanțează la 4 puncte în fruntea ierarhiei.

Farul - Petrolul (Sursa foto: Facebook Farul Constanța)

Credit imagine: Facebook

Sezonul din SuperLigă se apropie de final și odată cu acest moment tensiunea crește la vârful ierarhiei. Actuala ediție pare mai echilibrată ca oricând, cu cel puțin trei formații implicate în lupta la titlu aproape de finalul turului din play-off.
Etapa a cincea a făcut ca situația să devină și mai interesantă, după ce Universitatea Craiova a câștigat la Sepsi și s-a apropiat la 4 puncte de liderul Farul, echipa lui Hagi primind pe teren propriu vizita campioanei CFR Cluj, într-un derby de cinci stele pentru prima poziție, într-o etapă în care și FCSB poate avansa în clasament, în funcție de ceea ce reușește să facă în deplasarea de la Rapid.
Partida de la malul mării dintre trupele lui Hagi și Petrescu s-a disputat pe un stadion plin, organizatorii anunțând sold-out cu câteva ore înainte de fluierul de start.
Oaspeții de la CFR au semnat prima ocazie a întâlnirii de la Ovidiu după doar șase minute de joc, însă șutul lui Janga, din pasa lui Cvek, a fost oprit de Aioani. La poarta cealaltă, Farul a fost și ea periculoasă, însă execuția lui Luis Munteanu nu a adus modificări pe tabelă.
Elevii lui Petrescu au rămas în defensivă, iar trupa dobrogeană a continuat să atace, în căutarea golului care să deschidă scorul. Scuffet a fost perfect între buturi, opunându-se pe rând execuțiilor lui Artean și Munteanu.
Înainte de intrarea la vestiare, Farul i-a dat din nou emoții lui CFR, o combinație între Borza și Băluță fiind scoasă în ultimul moment de același Scuffet, care și-a ținut echipa în viață, trimițând-o la cabine cu 0-0.

AICI POȚI VEDEA CLASAMENTUL DIN SUPERLIGĂ

CITEȘTE ȘI:

Farul - CFR Cluj 1-0, în derby-ul pentru primul loc

Întoarcerea de la cabine a adus-o tot pe Farul la timona jocului, marinarii continuând să practice un fotbal ofensiv în fața campioanei în exercițiu. De doar 8 minute au avut nevoie băieții lui Hagi pentru a marca diferența din teren și pe tabelă.
Grameni a pasat pentru Băluță, care a plecat spre poarta ardelenilor și l-a servit perfect pe Mazilu, rămas singur cu poarta goală, puștiul transformând fără emoții o simplă formalitate, făcând 1-0 pentru amfitrioni.
Tot Farul a continuat să fie în căutarea unei noi reușite, același Mazilu fiind aproape de 2-0, dar șutul său a trecut pe lângă poartă.
Dobrogenii au făcut un pas în spate în ultimele secvențe ale jocului, permițându-le celor de la CFR să încerce revenirea în joc. Janga a încercat să îi dea emoții lui Aioani cu o lovitură de cap, dar goalkeeper-ul a ieșit și a reținut la timp. Muhar a forțat golul, tot cu capul, dar balonul a depășit poarta.â
Farul a înghețat complet în finalul meciului, după ce Colțescu a pus mingea pe VAR pentru CFR Cluj, ca urmare a unui fault între Gustavo și Janga. Faza a fost analizată și până la urmă penalty-ul a fost anulat, elevii lui Hagi scăpând ca prin urechile acului.
S-a terminat 1-0 în favoarea trupei lui Hagi, care se distanțează la 4 puncte în fruntea ierarhiei, în timp ce CFR Cluj poate coborî pe trei la finalul acestei runde, dacă FCSB se impune în duelul cu Rapid.

Farul - CFR Cluj | Echipele de start

CLASAMENTUL ÎN PLAY-OFF-UL SUPERLIGII, DUPĂ FARUL - CFR CLUJ

* - echipa a beneficiat de rotunjire

PROGRAMUL MECIURILOR RĂMASE DE DISPUTAT ÎN PLAY-OFF SUPERLIGII

Etapa 5 - 22 aprilie:
Etapa 6 - 29 aprilie:
Etapa 7 - 6 mai:
Etapa 8 - 13 mai:
Etapa 9 - 20 mai:
Etapa 10 - 27 mai:
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo