Eurosport
FCSB, așteptată în infern la Arad! UTA a anunțat că este sold-out pentru meciul de duminică
De
Publicat 04/03/2023 la 21:33 GMT+2
FCSB se va deplasa în etapa a 29-a din SuperLigă la Arad, pe terenul celor de la UTA, duminică seara, de la ora 21:00. Fanii echipei lui Laszlo Balint așteaptă cu nerăbdare vizita vicecampioanei României în vestul țării, așa că au epuizat toate biletele cu mai bine de 24 de ore înainte de fluierul de start.
UTA Arad (Sursa foto: Facebook Suporter Clun UTA)
Credit imagine: Eurosport
UTA Arad și FCSB se întâlnesc duminică seara, de la ora 21:00, în vestul țării, pentru confruntarea din etapa a 29-a a SuperLigii.
Gazdele sunt pregătite să le arate bucureștenilor ce este infernul, așa că au epuizat toate tichetele înainte de jocul cu FCSB.
Atmosfera se anunță una de mare sărbătoare, așa cum a fost de fiecare dată la Arad atunci când FCSB a evoluat în compania celor de la UTA.
Tehnicianul gazdelor, Laszlo Balint, a anunțat că este sold-out, așteptând ca oamenii din tribunele arenei Francisc Neuman să își împingă favoriții spre succes.
"Cred că va fi o atmosferă fantastică, am auzit că nu mai sunt bilete, este sold out. Suporterii vin să vadă un spectacol și m-aș bucura să văd un stadion roșu. Pentru noi, meciurile încep să devină vitale.
FCSB este o echipă în mare formă în ultima perioadă. Mobilitatea jucătorilor de atac este foarte importantă, au reușit să rezolve anumite probleme pe tranziția negativă. Și-au depus o candidatură puternică în cursa pentru câștigarea campionatului", a spus Balint, potrivit Fanatik.
AICI POȚI VEDEA CLASAMENTUL DIN SUPERLIGĂ
Laszlo Balint, realist înainte de UTA - FCSB: "Plecăm cu șansa a doua"
"Un nou meci contra unei echipe care și-a propus câștigarea campionatului. Clar o să fie un meci foarte dificil și de o cu totul altă factură față de meciul jucat împotriva CFR-ului, pentru că FCSB este o echipă structurată în mod diferit.
FCSB are jucători mult mai dinamici, mult mai tehnici. FCSB e foarte periculoasă pe tranziție. O echipă care ne va pune sub presiune din primul minut. Plecăm cu șansa a doua, dar o să ne luptăm pentru fiecare oportunitate. Vrem să transformăm toate sentimentele negre de la meciul cu CFR în energie pozitivă și în încredere.
Avem mai multe indisponibilități: Vukcevic, Chindriș, Hoxhallari, Benzar, Isac, Șteau. Deci nu stăm grozav în privința soluțiilor", a declarat Balint la conferința de presă premergătoare jocului cu FCSB.
"Edjouma este cel mai în formă mijlocaș din tot campionatul. Dar și Olaru apare foarte bine în fazele ofensive. În plus, au mijlocași de bandă foarte periculoși, Coman, Cordea, chiar și Tavi Popescu. Va trebui să fim foarte atenți în acele zone", a adăugat tehnicianul arădenilor.
REZULTATE ȘI PROGRAM ETAPA A 29-A DIN SUPERLIGĂ
Promo
Promo