Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gică Hagi, exuberant după succesul stelar al Farului: "Nivel magic" + Unde crede că s-a câștigat meciul

Maria Olteanu

Publicat 07/05/2023 la 00:24 GMT+3

Farul a făcut sâmbătă seara un pas uriaș spre titlul de campioană, după victoria fără drept de apel în fața Rapidului, scor 7-2. Marinarii s-au distanțat în fruntea clasamentului, iar FCSB și CFR sunt obligate să câștige pentru a mai rămâne în luptă. Gică Hagi a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei sale, care nu i-a dat șanse adversarului.

Gică Hagi

Credit imagine: Eurosport

Farul a jucat perfect în etapa a 7-a din play-off și s-a impus categoric cu Rapid, 7-2, la capătul unui joc fără istoric.
Trupa lui Hagi a condus autoritar partida și s-a distanțat în fruntea ierarhiei cu 3 runde înainte de tragerea cortinei.
Farul defilează spre titlu în SuperLigă și pune presiune pe contracandidate, care sunt obligate să câștige în această rundă pentru a rămâne în cărți.
La finalul duelului de la malul mării, Gică Hagi a venit cu zâmbetul pe buze la flash-interviu, încântat de evoluția elevilor săi.
A vorbit despre cum a pregătit acest duel, despre cea pe care o consideră drept principala greșeală a rapidiștilor, dar și despre titlu, care pare mai aproape ca oricând de a poposi pe malul mării, după precedentul, cucerit de Viitorul, tot cu Hagi la timonă.

Gică Hagi, exuberant după Farul - Rapid 7-2

"O seara perfectă. Cred că am pregătit meciul foarte bine. Cred că au venit puțin cam pe sus după ultimele două victorii. Jucătorii au fost fenomenali. Toată echipa a jucat perfect. Atacanții au făcut o presiune incredibilă. Apărătorii au fost agresivi, la fel și mijlocașii. E o seară frumoasă.
Toate durează o zi în fotbal. Trebuie să fim modești. E greu pentru ei, e clar că ai multe gânduri la cald. E meritul nostru, pentru că tot ce am pregătit ne-a ieșit la nivel magic. Am zis că acasă jucăm foarte bine și dacă păstrăm asta suntem periculoși.
Nu e bine Băluță, dar vedem mâine sau poimâine. Trebuie să găsesc alternative, nu mă plâng niciodată. Presiune e pentru toți, pentru că toți vrem să câștigăm. Suntem programați mereu înaintea tuturor ca să se știe ce facem", a spus Gică Hagi, la finalul partidei, la microfonul Digisport.
Marinarii sunt la cota 46 după acest duel și au un avans de 6 puncte față de FCSB, ocupanta locului secund, și 8 puncte față de CFR Cluj, echipa de pe locul al treilea.

CLASAMENTUL ÎN PLAY-OFF-UL SUPERLIGII, DUPĂ FARUL - RAPID 7-2

  • 1. Farul Constanța - 46 de puncte
  • 2. FCSB - 40 de puncte *
  • 3. CFR Cluj - 38 de puncte *
  • 4. Universitatea Craiova - 35 de puncte
  • 5. Rapid - 34 de puncte
  • 6. Sepsi - 25 de puncte
* - echipa a beneficiat de rotunjire
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo