Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

O nouă interdicție la transferuri pentru Dinamo? "Câinii", presați de timp și de datorii

Romeo Ene

Actualizat 15/07/2023 la 20:02 GMT+3

Nici nu a scăpat bine de interdicția la transferuri, că Dinamo s-ar putea confrunta cu alta din cauza unor alte datorii care au apărut între timp.

Dinamo - Poli Timișoara. Sursă foto: GSP

Credit imagine: Eurosport

Vestea ar pica într-un moment extrem de neplăcut pentru dinamoviști, care se pregătesc pentru startul sezonului, împotriva Universității Craioa.
Conform GSP, Dinamo ar putea primi o nouă interdicție la transferuri din cauza unei datorii de 50.000 de euro către doi foști jucători. Este vorba despre Jonathan Rodriguez și Dusan Celar. Celar ar solicita 10.000 de euro, iar Rodriguez 40.000 pentru ca Dinamo să nu primească din nou interzis la transferuri.
Trupa lui Ovidiu Burcă are la dispoziție o săptămână pentru a achita aceste datorii, în caz contrar nu va putea legitima din nou jucători. Cei doi jucători au evoluat pentru Dinamo între ianuarie și iunie 2022, fiind împrumutați de la CFR Cluj. Nu au impresionat în tricoul lui Dinamo și au contribuit la cel mai rușinos sezon din istoria dinamoviștilor, care s-a terminat cu retrogradarea în liga a doua.
FIFA le-a dat dreptate celor doi jucători, iar Dinamo trebuie să le achite restanțele salariale. Dinamo a plătit deja peste 500.000 de euro pentru a ridica o altă interdicție la transferuri. Raul Albentosa, Ante Puljic, Janusz Gol, Adam Nemec și Joseph Akpala sunt fotbaliștii care și-au primit restanțele din partea lui Dinamo pentru deblocarea transferurilor.
Rămâne de văzut dacă vor apărea și alți foști jucători care își vor cere drepturile financiare după ce acționarii din cadrul Red&White au efectuat aceste plăți. Dinamo i-a transferat în această perioadă de mercato pe Hakim Abdallah, Adnan Golubovic, Cristian Costin, Dennis Politic și Goncalo Gregorio. Un alt jucător, Kevin Ciobotaru, fundaș stânga de 18 ani, este pe cale să semneze cu trupa pregătită de Ovidiu Burcă.
Dinamo va debuta în noul sezon, primul după revenirea în Superligă, pe teren propriu, împotriva Universității Craiova. Partida va avea loc luni, 17 iulie, începând cu ora 21:30 și se va disputa pe "Arcul de Triumf".
CITEȘTE ȘI:

Conducerea lui Dinamo și-ar fi dorit ca interdicția la transferuri să fie ridicată în alt mod

Echipa bucureșteană spera să scape de interdicția respectivă fără să achite restanțele foștilor fotbaliști cu ajutorul unui verdict pozitiv de la FIFA în acestă privință. Din păcate pentru clubul alb-roșu, forul internațional a respins solicitarea avocatului angajat de "câini", Jorge Ibarrola, astfel că gruparea lui Burcă a fost nevoită să achite datoriile foștilor jucători.
Veste vine în contextul în care Dinamo se pregătește de revenirea în Superligă, iar începutul este unul extrem de complicat, cu meciuri împotriva rivalelor Universitatea Craiova și FCSB. Dinamo era nevoită să ridice această interdicție la transferuri pentru a reuși să aducă jucători pregătiți pentru nivelul din Superligă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo