OFICIAL | Rapid a dat lovitura! Răzvan Oaidă a semnat cu rivala celor de la FCSB

Rapid București a anunțat în mod oficial că l-a transferat pe Răzvan Oaidă, fost jucător la FCSB. Mijlocașul a semnat rezilierea contractului cu fosta sa echipă și va îmbrăca tricoul vișiniu pentru următoarele două sezoane.

Răzvan Oaidă a semnat cu Rapid. Foto: Facebook

Credit imagine: Eurosport

Rapid București a dat prima lovitură importantă pentru sezonul viitor. Răzvan Oaidă, fotbalistul care a semnat rezilierea cu FCSB, deși mai avea un an de contract, s-a înțeles cu giuleștenii pentru următoarele două sezoane.
Anunțul oficial a venit chiar pe pagina de Facebook a Rapidului. Încă de acum câteva zile, cele două părți erau în contact și era doar o chestiune de timp până urma și anunțul oficial. Este al doilea transfer al Rapidului, care l-a adus deja pe Omar El Sawy.
În 2019, FCSB plătea 700.000 de € pentru Oaidă către FC Botoșani. În cele 4 sezoane petrecute la clubul din Berceni, mijlocașul a avut multe oscilații de formă. În acest sezon el a jucat 34 de meciuri în toate competițiile, dar prestațiile sale nu au fost foarte convingătoare și de aceea FCSB a decis să renunțe la el.
În afara lui Oaidă, Rapid ar mai putea lua un jucător pus pe liber de FCSB. Este vorba despre Iulian Cristea, care i-ar fi promis lui Daniel Niculae că va merge în Giulești dacă nu-și va găsi un angajament în străinătate.
Citește și:

Răzvan Oaidă, primele declarații după ce a semnat cu Rapid

Răzvan Oaidă fosta și actuala sa echipă este o rivalitate uriașă și așteaptă cu sufletul la gură să vadă cum va fi primit în tricoul vișiniu.
"Mă bucur să mă aflu aici. Pentru mine este o emoție specială, o bucurie. Mă bucur să fiu în Giulești. Când a venit oferta de la Rapid am fost încântat, am primit foarte bine această ofertă. Impresarul meu m-a contactat, mi-a spus despre ce este vorba. M-a încercat un sentiment aparte în momentul în care m-am decis să merg la o rivală a fostei echipe. Cunosc acest club, știu că este un club foarte mare. Acesta este lucru care m-a motivat foarte tare.
Îmi doresc din tot sufletul ca suporterii să mă accepte, să mă primească bine. Sunt un jucător care întotdeauna a dat 100% și, cu siguranță, voi face același lucru și în Giulești. Am dorința de a reuși să bucur suporterii și să obținem rezultate.
Îmi aduc aminte și acum primul meci pe care l-am jucat împotriva Rapidului pe Giulești. A fost o atmosferă incredibilă, incendiară. Pot să spun, cu toată sinceritatea, că a fost de două ori mai dificil să jucăm aici decât pe Arena Națională sau pe un alt stadion.
Faptul că Adrian Mutu este antrenorul echipei m-a influențat foarte tare. A fost antrenorul meu și la naționala de tineret. A fost un fotbalist excepțional, este un antrenor la fel de bun și asta m-a ajutat să iau această decizie și să fac pasul acesta.
Mă bucur să fiu aici. Sper ca suporterii să mă accepte și să ne susțină necondiționat. Vom face tot ceea ce ține de noi să ne îndeplinim obiectivele", au transmis cei de la Rapid.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo