Război total la Cluj! Dan Petrescu, atacat dur de patronul echipei: "Sunt pe minus cu zeci de milioane"

Relația dintre Dan Petrescu și conducerea celor de la CFR Cluj este din ce în ce mai tensionantă. După ce Dan Petrescu a declarat că nu mai are susținerea clubului, Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a declarat că este nemulțumit de modul în care arată echipa.

Dan Petrescu

Credit imagine: Eurosport

CFR Cluj traversează o perioadă extrem de complicată. Dan Petrescu nu se mai înțelege cu conducerea clubului și este foarte aproape de o despărțire de clubul din Gruia.
Patronul celor de la CFR Cluj este nemulțumit de jocul prestat de echipa sa și spune că nu acceptă scuzele antrenorului legate de problemele de arbitraj:
"Echipa joacă foarte urât, a pierdut cu echipe foarte slabe. Mă așteptam ca în Conference League să facă niște puncte până acum. Să vină să-mi explice situația reală, care este problema echipei de nu joacă la nivelul așteptărilor. Să nu vină să-mi povestească numai că el a jucat, dar arbitrii l-au furat. Asta e o vrăjeală! Eu nu mai admit asemenea prostii", a declarat Neluțu Varga pentru PRO TV.
Citește și:

Dan Petrescu va avea o discuție cu patronul lui CFR Cluj

Mâine, Dan Petrescu va avea o discuție cu patronul lui CFR Cluj, acolo unde se va decide viitorul acestuia la clubul din Gruia. Neluțu Varga a mai declarat că echipa se află pe minus în acest moment, calificarea în grupele Conference League din acest sezon neacoperind bugetul clubului:
"Eu nu l-am dat afară, nici nu m-am gândit la asta. Va fi o discuție decentă. Nu e cazul de divorț. Nu pot să vă spun așa, pentru că nu am făcut un calcul la virgulă, dar cert e că nu și-a acoperit bugetul.
Deocamdată sunt pe minus, pe minus cu zeci de milioane. Nu cu un milion, două. El nu mi-a făcut nicio bucurie! Mai mult de faptul că a luat titlul și atât. La noi și când luam titlul era pagubă. Dacă dorește să plece, să renunțe la clauza pe care o are. Aștept campionatul și accederea în primăvara europeană!", a mai spus patronul celor de la CFR Cluj.
Înaintea partidei de la Pitești din această seară, CFR Cluj se află pe locul 7 în Superligă, după 8 jocuri disputate. În Conference League, după primele două etape, CFR Cluj ocupă ultimul loc în Grupa G, cu un singur punct. În prima etapă a remizat pe terenul celor de la Ballkani, după care a pierdut pe teren propriu cu Sivasspor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo