Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Regula U21 rămâne valabilă în SuperLiga! Doar 6 cluburi au votat propunerea făcută de FCSB

Nicu Savin

Actualizat 27/06/2023 la 13:14 GMT+3

FCSB a propus, în cadrul Adunării Generale a LPF, eliminarea regulii care obligă echipele să aibă pe teren minim un jucător sub 21 de ani la meciurile din SuperLiga. Doar 6 cluburi au fost de acord cu inițiativa vicecampioanei, astfel că regulamentul nu se va schimba.

Crețu și Octavian Popescu, în FCSB 1-5 Rapid, Foto: Facebook FCSB

Credit imagine: facebook

Astăzi are loc Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal, la finalul căreia se va stabili și programul viitoare ediții de campionat. Șefii cluburilor din primul eșalon s-au întrunit la sediul LPF și au aviut dreptul de a propune anumite schimbări de regulament.
FCSB a propus eliminarea regulii U21, care este în vigoare de câțiva ani. Mai mulți oficiali din fotbalul românesc consideră că această regulă nu are ce căuta în fotbalul profesionist, deoarece antrenorii trebuie să utilizeze cei mai buni jucători, nu să fie condiționați de vârsta acestora.

FCSB, demers eșuat! Regula U21 rămâne valabilă și în sezonul 2023-2024

Inițiativa a fost supusă la vot, dar doar 7 cluburi au optat pentru modificarea regulamentului. Conform as.ro, în afară de FCSB, doar alte 6 echipe au votat pentru eliminarea acestei reguli: Universitatea Craiova, CFR Cluj, FC Botoșani, FC U Craiova 1948, FC Hermannstadt și Poli Iași. Farul și Sepsi s-au abținut, în timp ce Petrolul, FC Voluntari, Oțelul Galați, Dinamo, UTA, Rapid și Universitatea Cluj au votat pentru menținerea regulii U21.
Așadar, cel puțin pentru încă un sezon, echipele vor fi obligate să aibă în teren minim un jucător U21 pe parcursul celor 90 de minute.
Noul sezon al SuperLigii va debuta în week-end-ul 15-16 iulie și se va termina pe 2 iunie 2024, odată cu partidele retur din barajul de promovare/retrogradare. Formatul competițional va fi același ca și până acum, cu cele 16 combatante jucând fiecare cu fiecare, tur-retur, în sezonul regular, după care primele 6 clasate vor participa în play-off, iar ultimele 10 în play-out. Play-off-ul va începe pe data de 16 martie 2024, iar ultima etapă este programată pe 26 mai.
Campionatul va fi întrerupt aproximativ o lună, între 21-22 decembrie și 21-22 ianuarie. Vor fi, de asemenea, alte 4 pauze de două săptămâni, generate de partidele echipelor naționale din preliminariile EURO 2024 (septembrie, octombrie, noiembrie 2023 și martie 2024).
Stabilirea țintarului pentru noul sezon se va face după câteva reguli bine stabilite. Fiecare echipă va primi un număr de la 1 la 16. Primele 8 vor juca acasă meciurile din etapa inagurală, iar printre acestea se vor număra cu siguranță nou-promovatele Dinamo București, Poli Iași și Oțelul Galați.
De asemenea, echipele angrenate în cupele europene, Farul Constanța (Champions League), FCSB, CFR Cluj și Sepsi Sf.Gheprghe (Conference League) nu vor juca între ele în primele 7 etape.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo