Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sepsi, învinsă pe teren propriu de Rapid, care a obținut a cincea victorie din SuperLigă

Bianca Dumitru

Publicat 27/08/2022 la 23:45 GMT+3

Rapid s-a impus astăzi, cu scorul de 1-2, pe terenul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, într-un meci contând pentru a 7-a etapă din SuperLigă. Alexandru Ioniță a reușit unul dintre cele mai frumoase goluri din acest sezon.

Rapid

Credit imagine: facebook

Rapid a obținut în această seară o victorie, scor 1-2, pe terenul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Echipa lui Adrian Mutu, care a fost condusă, a revenit pe primul loc în clasamentul din SuperLigă, cel puțin pentru moment.
Covăsnenii au început meciul în forță, Bărbuț având prima ocazie a meciului, în minutul 9. După doar 4 minute, Rondon a trimis balonul cu capul spre poarta lui Moldovan, care a reținut mingea.
Gazdele au primit o lovitură de la 11 metri în minutul 20, după un fault al lui Sefer asupra lui Ciobotariu. Penalty-ul a fost transformat fără probleme de Rondon, care și-a dus echipa în avantaj.
Jucătorii lui Cristiano Bergodi nu au rezistat la conducere nici măcar 10 minute. La prima ocazie importantă a meciului, rapidiștii au egalat prin Sefer, în minutul 27, după o gafă a lui Niczuly.
Giuleștenii ar fi putut înscrie din nou, după doar 3 minute, dar Dugandzic, care a primit mingea de la Sefer, nu a găsit spațiul porții.
Sepsi a mai avut și ea o ocazie până la pauză, prin Ștefănescu, al cărui șut a trecut peste bara transversală, dar cei care au mai marcat o dată au fost oaspeții.
Ioniță a dus echipa lui Adrian Mutu în avantaj în al doilea minut de prelungiri al primei reprize, înscriind cu un șut superb la vinclu.
Citește și:

Rapid, prima echipă care a învins-o pe Sepsi în SuperLigă

A doua parte a meciului a fost mai lipsită în ocazii. Rapid a avut o primă șansă de a înscrie, în minutul 49, când Dugandzic a scăpat singur spre poartă, dar a șutat slab, mingea fiind reținută de Niczuly.
Ulterior, în minutul 53, Ștefănescu a trimis un șut din afara careului, Moldovan a respins balonul până la Matei, iar acesta din urmă a șutat în afara terenului.
În minutul 63, Dugandzic a fost din nou aproape de a înscrie, șutând puternic la poarta lui Niczuly, care a reușit o intervenție bună.
Cu 10 minute înainte de final, rapidiștii au mai avut o ocazie, prin Onea, dar șutul acestuia nu i-a pus probleme portarului gazdelor. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-2.
Rapid a obținut, astfel, a cincea victorie a sezonului, în timp ce Sepsi a înregistrat prima înfrângere din SuperLigă, încheind o serie de 6 meciuri fără eșec.
În urma acestui rezultat, Rapid a urcat pentru moment pe primul loc în clasamentul SuperLigii, cu 15 puncte, în timp ce Sepsi Sf. Gheorghe a rămas pe locul 5, cu 10 puncte.
Pentru echipa lui Adrian Mutu urmează, în a 8-a etapă din campionat, duelul de pe teren propriu cu "U" Cluj, programat marți, 30 august, de la ora 22:00. În aceeași zi, covăsnenii vor juca în deplasare cu FC U Craiova, de la ora 19:15.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo