Eurosport
Sorin Cârțu, anunț despre plecarea lui Rotaru de la echipă: "E foarte supărat, foarte deranjat!"
De
Publicat 21/12/2022 la 22:02 GMT+2
După demisia lui Mirel Rădoi de la echipă, apele par tot mai învolburate la Universitatea Craiova, în ciuda ultimelor două victorii din SuperLiga. Patronul Mihai Rotaru se pare că ar fi decis să renunțe la echipă și să o lase din vară, veste care fără doar și poate zguduie lumea fotbalului din sudul țării. Președintele Sorin Cârțu a vorbit miercuri seara despre planul finanțatorului.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Maria Olteanu
Ultimele două victorii din 2022, cu Mioveni și Chindia, se pare că nu au fost suficiente pentru Universitatea Craiova, rămasă și fără antrenor după demisia lui Mirel Rădoi.
Dragoș Bon asigură interimatul la formația din Bănie, până când conducerea clubului îl va numi pe noul tehnician. În tot acest timp, patronul Mihai Rotaru s-a arătat dezamăgit de cele întâmplate, considerând că acțiunile din ultima vreme au pătat imaginea echipei, așa că a anunțat că se gândește serios să revină în viața Craiovei, după ce în ultimii ani a făcut un pas înapoi, lăsându-i pe alții să preia frâiele juveților.
După această declarație, miercuri a apărut o altă informație, conform căreia Rotaru ar fi declarat că se va retrage de la Universitatea Craiova în vară, după ce contractul de asociere între societatea care se ocupă de clubul de fotbal, Primăria Craiova şi Clubul Sportiv Universitatea Craiova va expira, iar patronul oltenilor va profita de această ocazie pentru a renunța la club.
Președintele Craiovei, Sorin Cârțu, a avut o primă reacție vizavi de zvonurile apărute în presă, anunțând că a discutat cu Rotaru despre vestea care a speriat Bănia, patronul oltenilor fiind supărat de vorbele care i s-au pus în gură, dezmințind mesajele care au circulat în spațiul media.
CITEȘTE ȘI:
Sorin Cârțu, prima reacție despre plecarea lui Rotaru de la echipă
Sorin Cârțu a negat vehement informațiile apărute în presă, potrivit cărora patronul Mihai Rotaru a anunțat că urmărește să se retragă de la echipă la finalul actualului sezon competițional.
"Normal e să îi daţi lui telefon şi să vă explice ce înseamnă. Dar eu am vorbit cu el, astăzi, chiar acum vreo oră – o jumătate de oră, nu mai ştiu, a zis că el nu a declarat aşa ceva la nimeni şi că e o aiureală.
Nu a declarat la niciun reporter aşa ceva. (n.r. deci să stea liniştiţi fanii?) Eu ţi-am zis ce am vorbit cu el, că şi eu am dat telefon să vorbim problemele noastre, şi cu antrenorul, era chiar foarte deranjat.
L-am întrebat dacă e deranjat şi a zis că e chiar foarte supărat, foarte deranjat. Asta mi-a zis dânsul, dar vorbiţi cu el, el e cel mai în măsură să spună", a declarat Sorin Cârțu, potrivit orangesport.ro.
Cârțu a făcut această declarație după ce miercuri dimineața a ajuns în mediul online o informație potrivit căreia Mihai Rotaru ar urma să se retragă de la echipă în vară.
"Din vară nu voi mai continua, dar trebuie spus că s-a prelungit contractul de asociere cu Primăria și Clubul Sportiv până în 2032. Rămâne de văzut cine va investi", a fost mesajul transmis de Rotaru, potrivit ProSport.
Mihai Rotaru a colaborat timp de 9 sezoane cu Universitatea Craiova, opt dintre acestea fiind petrecute în prima ligă. Echipa a câștigat două Cupe ale României, o Supercupă, iar în campionat s-a clasat de șase ori pe loc de cupe europene, fiind foarte aproape de a cuceri titlul într-unul dintre aceste sezoane. Universitatea a fost aproape de a se califica în grupele Conference League în acest sezon sub comanda lui Mirel Rădoi, dar a ratat la limită această performanță.
Promo
Promo